24. august 2007 14:45; Reactualizat la: 24.08.2007 14:45


3 milioane euro, un preţ real

3 milioane euro, un preţ real
ORADEA – În condiţiile în care niciun potenţial cumpărător al SC FC Oradea nu s-a prezentat la Primărie, stafful clubului apreciază că valoarea la care a fost evaluat obiectivul, de peste 100 miliarde lei vechi, este unul real.

„Părerea mea? Suma este cât se poate de reală, având în vedere că avem două echipe, una în a doua divizie şi una în a treia, iar din iarnă va fi cu cel puţin 25% mai mare. Copiii sunt banca noastră. Dacă iese unul sau doi de valoare mare, deja a meritat tot efortul financiar”, îşi explică Alexandru Toth optimismul.
Până la vânzare, preşedintele FC Bihor are, însă, şi unele aşteptări de la proprietarii clubului. „Mai aşteptăm Consiliul Judeţean să aloce sumele promise şi ne vom descurca bine până să ajungem la vânzare”, spune Toth, punctând faptul că mai marii judeţului, deşi deţin o parte din club, nu s-au grăbit niciodată să-şi onoreze obligaţiile de finanţare.

Pe internet
Alexandru Toth anunţă şi lansarea unui sit al clubului pe Internet, care ar urma să ofere doritorilor informaţii inclusiv despre circuitul banului public care intră în SC FC Bihor. Anunţată pentru vineri, lansarea sitului a fost amânată din cauze de „botez”. „Nu am reuşit să ne înţelegem cu galeria, care are situl www.fcbihor.ro, să ne dea nouă acest nume. Vom lansa situl nostru oficial săptămâna viitoare şi avem de ales între două nume: www.scfcbihor.ro sau www.fc-bihor.ro. Vor apărea acolo toate sumele primite şi felul în care au fost cheltuite, ca să risipim îndoielile. Abia acum am reuşit să facem ordine în contabilitate”, mărturiseşte Toth.

Fără cerere
Oferta de vânzare la licitaţie a FC Bihor, lansată de Primăria Oradea în cursul săptămânii trecute, nu a trezit curiozitatea prea multor investitori. „Niciunul nu s-a interesat încă sau nu a cumpărat caietul de sarcini”, ne-a spus Eduard Florea, director în cadrul Primăriei.
Licitaţia are termen limită de depunere a ofertelor 14 septembrie şi are ca miză vânzarea proprietăţii Primăriei, de 67% din total.
Conform unei decizii a legislativului local, viitorul proprietar al pachetului majoritar al societăţii SC FC Bihor primeşte, în contul preţului plătit, şi dreptul de utilizare a bazei de pregătire, Stadionul Municipal cu toate anexele şi sediul din Strada Iosif Vulcan, nr. 11.

Ghilea Cristina


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria BIHON Ştirile judeţului Bihor
Competitie Internationala de Atelaje la Cefa
In perioada 25-27 Mai 2012 pasionatii de sporturi ecvestre(si nu numai)sunt asteptati in Cefa,judetul Bihor pentru a se [...] mai multe »
Urmarit national pentru talharie, depistat si retinut de politistii Compartimentului Urmariri
Joi, 24 martie, poliţiştii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale l-au depistat [...] mai multe »
Mai multe firme inmatriculate in Bihor
A crescut numărul de PFA înmatriculate şi a scăzut numărul de SRL. mai multe »
“22,5″ de la Ovi Pascu
Orădenii care s-au săturat de promisiunile din campania electorală, şi nu numai ei, dar şi cei care gustă umorul [...] mai multe »
Invitati de seama la Saptamana Stiintifica a Universitatii Oradea
Ediţia a XXIII-a a Săptămânii Ştiinţifice a Universităţii din Oradea a fost deschisă oficial, joi, în [...] mai multe »
De Ziua Copilului Disparut, in Oraselul Copiilor din Oradea
25 mai este Ziua Internaţională a Copilului Dispărut, marcată la Oradea de poliţiştii de prevenire bihoreni. mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare

Facebook-user?

You can use your Facebook account to log in:

Login with Facebook



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Anmelden oder Registrieren
um Profile zu verknüpfen

{username} registrieren Sie sich jetzt neu auf VOL, um Ihr Facebook-Profil mit einem neuen Benutzer zu verknüpfen ODER klicken Sie auf Anmelden wenn Sie bereits einen VOL-Benutzer haben.


muss eine gültige E-Mail-Adresse sein


Bitte max. 32 Zeichen verwenden


Mindestens 6 Zeichen





Sie haben bereits einen VOL-Benutzer? Anmelden

Bestehendes VOL-Profil verknüpfen

melden Sie sich mit Ihrem VOL-Benutzer an ODER klicken Sie auf Neu Registrieren .


Passwort vergessen

Sie haben noch keinen VOL-Benutzer? Neuen Benutzer registrieren