7. august 2008 13:50; Reactualizat la: 7.08.2008 13:50


Au cântat din nou pentru pace

Au cântat din nou pentru pace
ORADEA – Pentru al 14-lea an consecutiv, pe 6 august, în ziua în care lumea comemorează victimele primei bombe nucleare detonate în 1945 la Hiroshima, Florian Chelu îşi adună prietenii, muzicieni, actori, şi organizează un eveniment unic, intitulat sugestiv “Give peace a chance”.

Prin tradiţie, acest concert era susţinut în amfiteatrul Palatului Baroc, clădire care până nu demult, găzduia Muzeul Ţării Crişurilor. Starea deplorabilă a acestui spaţiu, transformat deliberat într-o ruină de noii proprietari, nu mai permite acest lucru, astfel încât manifestarea muzicală de miercuri seară a luat-o înaintea muzeografilor, instalându-se în curtea viitorului Muzeu al Ţării Crişurilor. Astfel, terasa La Muzeu era la ora manifestării înţesată de amatorii de muzică bună, care nici de această dată nu au fost dezamăgiţi.

Un spectacol rotund

Un cor al tuturor artiştilor invitaţi să presteze live a deschis regalul muzical orădean care s-a derulat între două piese semnate de John Lennon, “Power to the people” şi, normal, la final,”Give peace a chance”. Între cele două repere “lennoniene” ale serii pe scenă au mai urcat, într-o ordine aproximativă, veteranii de la Miraj, familia Chelu, David Bryan, Călin Pop, cei de la Kim, într-o formulă “tunningată” cu talentatul chitarist Marius Pop, ca să îi amintim doar pe cei mai cunoscuţi dintre invitaţii amfitrionului serii.

Nu puţine au fost surprizele serii, una dintre acestea fiind interpreta Balogh Brigitta, care a propus publicului o voce de excepţie, probată pe acordurile piesei “Ironic” a mai-cunoscutei sale colege de peste Ocean, Alanis Morisette. O remarcă specială pentru britanicul David Bryan, devenit orădean prin adopţie. “Copilul de suflet” al lui Florian Chelu, pe lângă mostra de sonete shakespeariene oferită alături de părintele Rock Filarmonicii, a mai riscat, cu destul succes, dacă ar fi să ne luăm după reacţia publicului, două cover-uri, “Bed of roses” (Bon Jovi) şi “More than words” (Extreme). În fine, seara s-a încheiat în uralele publicului adresate artiştilor reuniţi pe scenă pentru imnul pacifist al lui Lennon, ovaţii care l-au obligat pe veşnic tânărul Florian Chelu să se angajeze şi la organizarea celei de-a XV-a ediţii. Desigur, pe 6 august 2009.
Valentin Buda


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria BIHON Ştirile judeţului Bihor
Competitie Internationala de Atelaje la Cefa
In perioada 25-27 Mai 2012 pasionatii de sporturi ecvestre(si nu numai)sunt asteptati in Cefa,judetul Bihor pentru a se [...] mai multe »
Urmarit national pentru talharie, depistat si retinut de politistii Compartimentului Urmariri
Joi, 24 martie, poliţiştii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale l-au depistat [...] mai multe »
Mai multe firme inmatriculate in Bihor
A crescut numărul de PFA înmatriculate şi a scăzut numărul de SRL. mai multe »
“22,5″ de la Ovi Pascu
Orădenii care s-au săturat de promisiunile din campania electorală, şi nu numai ei, dar şi cei care gustă umorul [...] mai multe »
Invitati de seama la Saptamana Stiintifica a Universitatii Oradea
Ediţia a XXIII-a a Săptămânii Ştiinţifice a Universităţii din Oradea a fost deschisă oficial, joi, în [...] mai multe »
De Ziua Copilului Disparut, in Oraselul Copiilor din Oradea
25 mai este Ziua Internaţională a Copilului Dispărut, marcată la Oradea de poliţiştii de prevenire bihoreni. mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare

Facebook-user?

You can use your Facebook account to log in:

Login with Facebook



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Anmelden oder Registrieren
um Profile zu verknüpfen

{username} registrieren Sie sich jetzt neu auf VOL, um Ihr Facebook-Profil mit einem neuen Benutzer zu verknüpfen ODER klicken Sie auf Anmelden wenn Sie bereits einen VOL-Benutzer haben.


muss eine gültige E-Mail-Adresse sein


Bitte max. 32 Zeichen verwenden


Mindestens 6 Zeichen





Sie haben bereits einen VOL-Benutzer? Anmelden

Bestehendes VOL-Profil verknüpfen

melden Sie sich mit Ihrem VOL-Benutzer an ODER klicken Sie auf Neu Registrieren .


Passwort vergessen

Sie haben noch keinen VOL-Benutzer? Neuen Benutzer registrieren