3. decembrie 2010 14:07; Reactualizat la: 3.12.2010 14:07


Beiuşul a remizat acasă

Beiuşul a remizat acasă
CF Bihorul a încheiat la egalitate meciul cu Termo Turnu Severin, scor 1-1.

 FOTBAL. Ultima etapă a turului nu a fost deloc norocoasă pentru Bihorul Beiuş, care a pierdut două puncte pe teren propriu în partida cu Termo Drobeta Turnu Severin, scor 1-1 (1-0). Partida s-a disputat pe un teren greu, noroios. Beiuşenii au deschis scorul în minutul 18, când Trif a fost lansat în adâncime şi l-a executat cu un şut precis pe portarul advers. Gazdele au dominat în continuare jocul, dar n-au reuşit să-şi mărească avantajul.
  Din păcate, oaspeţii au egalat în minutul 82, prin Câmpeanu, care a înscris printr-o lovitură cu capul în urma unui corner. „Am deschis scorul relativ repede, dar n-am putut apoi să mai marcăm. Am primit spre final un gol tipic pentru noi, în urma unei faze fixe. Oaspeţii s-au aşezat apoi cu două linii în apărare şi nu am mai reuşit să înscriem. Păcat pentru punctele pierdute cu atâta uşurinţă”, ne-a declarat antrenorul CF Bihorul, Adrian David.
  Tehnicianul beiuşean a aliniat echipa: Odobasianu – Popa, Mihoc, Ardelean, Cobârzan – Borza, Drule (’70 Şerb), Silaghi (’88 Toader), Morar (’60 Agiurgioaie), Trif, Higyed (’60 Toma).
JB – G.N.


Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria BIHON Ştirile judeţului Bihor
Competitie Internationala de Atelaje la Cefa
In perioada 25-27 Mai 2012 pasionatii de sporturi ecvestre(si nu numai)sunt asteptati in Cefa,judetul Bihor pentru a se [...] mai multe »
Urmarit national pentru talharie, depistat si retinut de politistii Compartimentului Urmariri
Joi, 24 martie, poliţiştii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale l-au depistat [...] mai multe »
Mai multe firme inmatriculate in Bihor
A crescut numărul de PFA înmatriculate şi a scăzut numărul de SRL. mai multe »
“22,5″ de la Ovi Pascu
Orădenii care s-au săturat de promisiunile din campania electorală, şi nu numai ei, dar şi cei care gustă umorul [...] mai multe »
Invitati de seama la Saptamana Stiintifica a Universitatii Oradea
Ediţia a XXIII-a a Săptămânii Ştiinţifice a Universităţii din Oradea a fost deschisă oficial, joi, în [...] mai multe »
De Ziua Copilului Disparut, in Oraselul Copiilor din Oradea
25 mai este Ziua Internaţională a Copilului Dispărut, marcată la Oradea de poliţiştii de prevenire bihoreni. mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare

Facebook-user?

You can use your Facebook account to log in:

Login with Facebook



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Anmelden oder Registrieren
um Profile zu verknüpfen

{username} registrieren Sie sich jetzt neu auf VOL, um Ihr Facebook-Profil mit einem neuen Benutzer zu verknüpfen ODER klicken Sie auf Anmelden wenn Sie bereits einen VOL-Benutzer haben.


muss eine gültige E-Mail-Adresse sein


Bitte max. 32 Zeichen verwenden


Mindestens 6 Zeichen





Sie haben bereits einen VOL-Benutzer? Anmelden

Bestehendes VOL-Profil verknüpfen

melden Sie sich mit Ihrem VOL-Benutzer an ODER klicken Sie auf Neu Registrieren .


Passwort vergessen

Sie haben noch keinen VOL-Benutzer? Neuen Benutzer registrieren