La competiție au luat parte opt echipe, câte patru din cele două zone – Nord, respectiv Sud. Turneul a fost dominat cu autoritate de echipa CSM Oradea, care și-a învins la scoruri-fluviu toate cele șapte adversare, după cum urmează: 13-1 cu Dinamo București, 14-3 cu CSȘ nr. 1 București, 16-1 cu Amefa Arad, 10-3 cu Corona Brașov, 12-3 cu Triumf București, 11-3 cu CSM Târgu Mureș și 10-1 cu Steaua București. Așadar, șapte victorii din tot atâtea posibile și un golaveraj fabulos, 86-15! CSM Oradea se poate considera deja campioana competiției, chiar dacă mai este un turneu de disputat.
Clasamentul Cupei FR Polo după primul turneu final este urmîătorul: 1. CSM Oradea, 2. Steaua; 3. Dinamo; 4. Triumf; 5. Corona Brașov, 6. CSȘ nr. 1 București, 7.CSM Târgu Mureș, 8. Amefa Arad.
La un pas de titlu
„Am jucat la turația noastră obișnuită. Băieții au dat dovadă de seriozitate și concentrare, iar rezultatele s-au văzut. Mă bucur că am realizat aceste scoruri. Ne vom pregăti la fel de bine și pentru cel de-al doilea turneu, pe care-l vom juca în bazinul nostru”, ne-a declarat antrenorul echipei de copii a CSM Oradea, Christian Sandor. Turneul al doilea și totodată ultimul al competiției, se va disputa în perioada 11-14 iulie, la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”. „Preferăm să jucăm în bazinul olimpic, pentru că suntem avantajați de lățimea sa mai mare. Suntem o echipă cu o bună pregătire fizică”, afirmă Christian Sandor.
Formația orădeană, pregătită de antrenorii Christian Sandor, Mircea Frățilă și Fejer Ivan, se bazează pe următorul lot de jucători: Szilagyi Marcu, Barbely Balint – portari; Cristian Burlea Cristian, Bajusz Bennett, Bogdan Țecu, Bogdan Popa, Tokai Márk, Sárközi Botond, Andrei Marinescu Andrei, Raul Şandru, Ianis Soponar, Mihai, Fitero Mihai, Marius Borbei, Majoros Garofeanu Balthasar, Nagy Alex, Christopher Acatrinei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!