23. ianuarie 2008 11:52; Reactualizat la: 23.01.2008 11:52


Elevi găsiţi în bar în timpul orelor

Elevi găsiţi în bar în timpul orelor
ORADEA – Poliţiştii de proximitate au acţionat din nou azi dimineaţă pe linia depistării elevilor care chiulesc de la şcoală. Dacă în anii trecuţi locurile preferate de elevii chiulangii erau cluburile de internet, se pare că de anul acesta ei şi-au schimbat preferinţele.  Video(7 comentarii)

În timpul acţiunii de azi nici un elev nu a fost găsit la cluburile de internet, în schimb au fost găsiţi câteva zeci de elevi în cafenele şi baruri.

„Poliţiştii de proximitate a organizat azi o acţiune pentru combaterea absenteismului şcolar. De exemplu, într-unul dintre localurile vizitate de noi am găsit câţiva elevi care absentau de la ora de limba română. vom comunica şcolii numele elevilor, iar şcoala la rândul ei ne va comunica măsurile pe care le i-au împotriva acestora”, spune agentul şef adjunct Alin Hexan, de la Poliţia de Proximitate Oradea.

Elevii găsiţi în baruri le-au spus poliţiştilor fie că au ore abia după-masa, fie că s-au învoit de la profesorii cu care aveau ore. Când au aflat că poliţiştii intenţionează să verifice la şcoală cele spuse de ei, elevii i-au rugat să nu meargă la director. „Dacă o să o întrebaţi pe doamna profesoară de noi, vă rog să nu o întrebaţi când e şi directorul de faţă. Măcar dumneaei să nu aibă probleme”, i-a rugat pe poliţişti unul dintre elevi.

Speriat, unul dintre copii şi-a sunat mama şi i-a rugat pe poliţişti să vorbească cu ea la telefon să îi explice situaţia.

Ca o măsură nouă, de anul acesta, părinţii elevilor găsiţi chiulind de la ore vor fi chemaţi la sediul Poliţiei, riscând să fie amendaţi, dacă copilul lor nu se află la prima abatere de acest gen.

Poliţiştii de proximitate avertizează că astfel de acţiuni vor continua şi în săptămânile viitoare, pe tot parcursul semestrului şcolar.

Ovidiu Morcan



Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria BIHON Ştirile judeţului Bihor
Locuri de munca vacante in Bihor
80 de locuri de muncă sunt disponibile în prezent la AJOFM Bihor. Marea majoritate, şi anume 65 sunt la Agenţia [...] mai multe »
Patron oradean neglijent, fentat de un tepar galatean
Chiar şi în plină criză financiară, unii patroni orădeni dau marfă rn-gros, pe simple file CEC, fără să dea [...] mai multe »
Concert de muzica baroca
Episcopia Romano-Catolică din Oradea organizează sâmbătă, 4 februarie, de la ora 18:00, un concert de muzică [...] mai multe »
Gala Sanatatea ta, editia a II-a
200 de invitaţi din viaţa medicală şi cea politică sunt aşteptaţi să participe la evenimentul care va avea loc [...] mai multe »
Alt accident pe bulevardul Lacul Rosu din Oradea
Pe strada Lacul Roşu din Oradea se întâmplă multe tamponări şi accidente întrucât unii şoferi se lasă [...] mai multe »
26 de utilaje de deszapezire in asteptare
În condţiliile temperaturii scăzute şi a ninsorii care a pornit de dimineaţă, comandamentul de iarnă din [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou