„Va fi un loc de pelerinaj, unde oamenii vor putea avea o viziune panoramică asupra Oradiei. Am ales crucea pentru că este un simbol care-i uneşte pe toţi, indiferent că sunt atei, ortodocşi sau catolici. Toată lumea cunoaşte acest simbol”, a declarat Marcel Boloş, directorul Administraţiei Imobiliare Oradea.
Potrivit sursei citate crucea va fi amplasată pe dealul Ciuperca şi va avea 35 de m înălţime. „La baza crucii va fi construită o capelă, de fapt va fi o combinaţie între un muzeu religios şi o capelă, unde vor fi expuse diferite simboluri religioase, iar sus va fi un loc unde oamenii vor putea urca să admire oraşul. Va fi un loc de atracţie”, a spus directorul AIO. Pe timpul nopţii crucea va fi iluminată. „Va exista iluminat permanent, iar la anumite ore fixe vor exista jocuri de lumini pe cruce, în genul celor de pe turnul Eiffel”, a explicat Marcel Boloş. Potrivit acestuia în buget a fost prevăzută suma de 300.000 de lei pentru cruce, însă mai mult ca sigur că suma se va dubla. „Urmează să organizăm licitaţie pentru selectarea celui care va executa lucrarea. Credem că până în toamnă crucea va fi gata”, a conchis reprezentantul Primăriei.
Georgiana Anghel
