14. mai 2010 13:50; Reactualizat la: 14.05.2010 13:50


Propun creşteri uşoare de impozite

Biro Rozalia Biro Rozalia
Primăria Oradea propune creşterea uşoară a impozitului pe clădirile persoanelor fizice şi pe terenurile agricole.

 (39 comentarii)

Viceprimarul Biro Rozalia a prezentat vineri sinteza modificărilor taxelor şi impozitelor pentru anul 2011 faţă de 2010.
„În acest an de criză, încercăm să abordăm o politică fiscală care să nu-i îngreuneze în viitor pe cetăţenii oraşului. În 2011, dorim să reducem cheltuielile cu funcţionarea instituţiilor publice care aparţin administraţiei locale, astfel încât aceste cheluieli să se situeze la o valoare mai mică decât în anii precedenţi. Municipalitatea discută în acest moment sursele de finanţare posibile, analizând în acelaşi timp atât sursele nerambursabile, cât şi gradul de îndatorare al municipiului”, a spus viceprimarul Biro Rozalia.

Cât priveşte impozitele pe proprietate, municipalitatea are în vedere o scădere a acestora pentru persoanele juridice de la 1,2 % la 1,1 % pentru clădirile reevaluate, şi o creştere cu 5% a impozitului pentru persoanele fizice. „Impozitul pe clădiri  nu a suferit majorări din anul 2007 la persoanele fizice. La Satu Mare, Arad şi Timişoara impozitul este de 1,5% iar Timişoara vrea să-l ridice de anul viitor la 1,8%. Noi vom rămâne sub aceste valori dacă majorăm cu 5% impozitul la persoanele fizice, pentru recuperarea parţială a inflaţiei.”, a subliniat Biro.

Agro-intravilan „nereal”

La capitolul terenuri, Primăria Oradea propune mărirea cu 9% a impozitului pentru terenurile intravilane agricole şi cu 4,5% pentru suprafeţele extravilane. „Ţinând cont că impozitul pentru intravilanele agricole este de 20 – 25 de ori mai mic decât pentru cele neagricole, creşterea cu 9% e foarte mică în termeni reali. În Oradea 64% din terenuri sunt declarate ca intravilane agricole. Probabil că acest procent este mai puţin real. Astfel că vom face verificări în teren pentru înregistrarea şi impozitarea corectă”, a mai declarat Biro Rozalia.

Întrebat dacă se au în vedere măririle progresive ale impozitelor în funcţie de numărul locuinţelor deţinute de o persoană, Tănase Miculescu a precizat că dacă dispoziţiile locale vor fi diferite de cele impuse la nivel naţional, Direcţia Economică va propune rectificări şi reglementări adecvate.

Proiectul de hotărâre care stabileşte taxele şi impozitelelocale pe 2011 va fi discutat miercuri, 19 mai, de către Comisia de dialog economic. Dezbaterea publică a proiectului de hotărăre va avea loc pe 24 mai, ora 16:00 în Sala Mare a Primăriei Oradea iar votarea sa în Consiliul Local va fi în şedinţa ordinară din luna iunie.

Propunerile sau sugestiile referitoare la proiectul de hotărâre se pot transmite pe adresa de e-mail , pe faxul 0259/409-400 sau Camera 23 din Primărie.

C.H.

Cresc taxele RAPAS, OTL şi de parcare


Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria BIHON Ştirile judeţului Bihor
Competitie Internationala de Atelaje la Cefa
In perioada 25-27 Mai 2012 pasionatii de sporturi ecvestre(si nu numai)sunt asteptati in Cefa,judetul Bihor pentru a se [...] mai multe »
Urmarit national pentru talharie, depistat si retinut de politistii Compartimentului Urmariri
Joi, 24 martie, poliţiştii Compartimentului Urmăriri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale l-au depistat [...] mai multe »
Mai multe firme inmatriculate in Bihor
A crescut numărul de PFA înmatriculate şi a scăzut numărul de SRL. mai multe »
“22,5″ de la Ovi Pascu
Orădenii care s-au săturat de promisiunile din campania electorală, şi nu numai ei, dar şi cei care gustă umorul [...] mai multe »
Invitati de seama la Saptamana Stiintifica a Universitatii Oradea
Ediţia a XXIII-a a Săptămânii Ştiinţifice a Universităţii din Oradea a fost deschisă oficial, joi, în [...] mai multe »
De Ziua Copilului Disparut, in Oraselul Copiilor din Oradea
25 mai este Ziua Internaţională a Copilului Dispărut, marcată la Oradea de poliţiştii de prevenire bihoreni. mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare

Facebook-user?

You can use your Facebook account to log in:

Login with Facebook



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Anmelden oder Registrieren
um Profile zu verknüpfen

{username} registrieren Sie sich jetzt neu auf VOL, um Ihr Facebook-Profil mit einem neuen Benutzer zu verknüpfen ODER klicken Sie auf Anmelden wenn Sie bereits einen VOL-Benutzer haben.


muss eine gültige E-Mail-Adresse sein


Bitte max. 32 Zeichen verwenden


Mindestens 6 Zeichen





Sie haben bereits einen VOL-Benutzer? Anmelden

Bestehendes VOL-Profil verknüpfen

melden Sie sich mit Ihrem VOL-Benutzer an ODER klicken Sie auf Neu Registrieren .


Passwort vergessen

Sie haben noch keinen VOL-Benutzer? Neuen Benutzer registrieren