2. februarie 2010 12:49; Reactualizat la: 2.02.2010 12:49


Rabie şi trichineloză în judeţul Bihor

Mircea Gelu Budău Mircea Gelu Budău
În partea de sud-este a judeţului sunt numeroase cazuri de rabie iar în nord de trichineloză.

Zona Pădurea Craiului a fost declarată zonă contaminată cu rabie în mediul silvatic. Conform reprezentanţilor Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor, în ultima perioadă au apărut mai multe cazuri de rabie în judeţ la carnasierele sălbatice, dar şi la cele domestice care vin în contact nemijlocit cu cele sălbatice. Astfel, în luna ianuarie s-au confirmat două cazuri de rabie la un lup pe fondul de vânătoare Roşia şi la o vulpe pe fondul de vânătoare Curăţele. „Nu trebuie să neglijăm faptul că în a doua parte a anului s-au mai diagnosticat cazuri de rabie şi la un bursuc în Vadul Crişului şi la o bovină în localitatea Butan, ceea ce ne face să considerăm zona de sud-est a judeţului zonă contaminată cu rabie”, a punctat Mircea Gelu Budău, directorul coordonator al DSVSA Bihor.

Alături de pădurari, medicii veterinari vor lua o serie de măsuri în această zonă. Astfel, se vor distruge carnasierele sălbatice prin organizarea de vânători pentru limitarea înmulţirii excesive, monitorizarea permanentă a stării de sănătate şi comportamentului animalelor sălbatice din fondul de vânătoare afectat dar şi învecinate şi se vor organiza vânători la vulpe fără a fi utilizaţi câini de vânătoare. De asemenea, se interzice jupuirea animalelor sălbatice ucise sau găsite moarte.

Trichineloză

Trichineloza le dă de asemeane bătăi de cap bihorenilor. Dacă parte de sud-est a judeţului este contaminată cu rabie, în partea de nord, numărul cazurilor de trichineloză este în continuă creştere. Astfel, încă doi porci mistreţi vânaţi pe fondul de vânătoare Cubulcut, Ocolul Silvic Săcuieni au fost depistaţi cu trichineloză. În această parte a judeţului, în cursul anului trecut s-au înregistrat 15 cazuri de trichineloză. Medicii veterinari atrag încă o dată atenţia bihorenilor asupra obligativităţii efectuării de examene trichineloscopice la porcii sacrificaţi în găspodării.

S.Al.



Recomanda articolul

Parerea ta
Care este parerea ta?
Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cursuri suspendate in trei scoli din judetul Bihor
Trei unităţi de învăţământ din Bihor şi-au suspendat, luni, cursurile din cauza condiţiilor meteo. mai multe »
Prefectul nu crede-n anticipate
Prefectul Gavrilă Ghilea nu s-a arătat foarte surprins de demisia Guvernului Boc. mai multe »
Au inaugurat Centrul de Cercetare a Istoriei Evreilor
Înfiinţarea Centrului a fost aprobată în Senatul Universităţii din Oradea, la sfârşitul anului 2011. mai multe »
Cheseli: Drumurile judetene sunt circulabile
Directorul tehnic al Consiliului Judeţean, Filip Cheşeli, asigură că, în ciuda vremii de afară „toată reţeaua [...] mai multe »
Prinsi la taiat in Padurea Furnicuta
Jandarmeria Bihor a executat săptămâna trecută o acţiune comună cu inspectorii silvici ai ITRSV - Oradea, pentru [...] mai multe »
Moarta de ger, in casa
O femeie de doar 50 de ani a decedat duminică în propria casă, din pricina frigului din interior. mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou