Scandalul cu directorul care şi-ar fi molestat sexual elevele a ieşit la iveală după ce un medic de familie din Sânmartin, Elena Ardelean a depus o sesizare la IŞJ Bihor, în care povestea cum din declaraţiile unor părinţi ale elevelor şcolii din Sânmartin, directorul, care este şi profesor de matematică, le-ar pipăi în zona organelor genitale şi pe sâni, în timpul orelor şi meditaţiilor. „Există două probleme semnalate, una se referă la faptul că în 1991 directorul ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 13 ani, ceea ce a recunoscut de altfel în cadrul întâlnirii de azi. A fost de acord cu noi că nu mai este moral să rămână în funcţie.

În privinţa celorlalte aspecte sesizate, el nu recunoaşte, însă noi am deschis o anchetă”, a declarat inspectorul şef al IŞJ Bihor, Liana Antonescu.

Dorin Chifor va rămâne însă profesor de matematică, până la finalizarea anchetei. Şeful IŞJ a menţionat că directorul a recunoscut şi că ştia că eleva respectivă era însărcinată, însă nu se ştie dacă copilul este al lui.

De asemenea, la momentul respectiv a mai existat o plângere pe numele lui Chifor, pentru aceleaşi acuzaţii, însă acesta susţine că plângerea s-a finalizat cu neânceperea urmăririi penale.

Comisarul şef Liviu Popa, şeful IPJ Bihor, a declarat că a fost depusă o sesizare şi la Poliţie. „Sesizarea a fost depusă de medicul Ardelean Elena, nu există plângeri din partea elevelor, însă noi vom începe verificările de luni”, a declarat comisarul şef. De altfel, nici la inspectoratul şcolar nu există la această dată plângeri din partea elevelor.

Directorul Dorin Chifor nu a putut fi contactat.

Georgiana Anghel

© 2005-2010 - Inform Media