Printre fumul de la grătare şi mititei şi muzica dată la maxim, se zăresc zeci de maşini cu numere de Alba, Timişoara, Satu Mare, Cluj şi chiar rulote de peste hotare. Mulţi dintre tineri, vin pentru distracţie la Şuncuiuş. Se dau cu caiacul, înoată, fac plaje sau pescuiesc. Cei mai curajoşi fac căţărări pe stâncile, ce în urmă cu sute de ani, erau malurile unui Criş cu o adâncime de peste 45 de metri. Seara, se fac focuri de tabără, în jurul cărora se spun poveşti şi se aud cântece.
Peştera Vântului
O atracţie a Munţilor Pădurea Craiului sunt cele peste 100 de peşteri, locuite din cele mai vechi timpuri, cu o interesantă bogăţie a spaţiului subteran. Printre peşterile accesibile publicului larg se numără Ungurul Mare şi Peştera Vântului. Ultimele descoperiri legate de aceasta din urmă, arată că e cea mai lungă din ţară, are o distanţă de peste 70 de km şi pare să comunice cu Peştera Şcărişoara. Peştera Vântului este destinată cercetărilor ştiinţifice, doar doi km sunt vizitabili de turişti, în grupuri de 20 de persoane, înscrise prealabil. Ca să ajungi la ea, după trecerea Crişului, urci muntele, printr-o pădure deasă şi urmezi indicatoarele de pe copaci. Curenţii de aer puternici pe care îi produce, de unde şi denumirea de Peştera Vântului, vâjâitul şi răcoarea, îţi arată că eşti pe drumul cel bun. Un grilaj dovedeşte că intrarea în peşteră se face doar în prezenţa ghizilor, şi numai cu echipament special. Peştera este dispusă pe trei nivele şi cuprinde multe meandre, formaţiuni, galerii şi săli inedite, multe din ele încă neexplorate.
Ungurul Mare
Cea mai vizitată din zonă este însă Peştera Ungurul Mare. Pentru a o vedea, trebuie să treci pe lângă Casa Zenovia, construcţie din lemn, veche de peste un secol. Aici te întâmpină ghidul peşterii, care pentru 3 lei îţi prezintă în cele mai mici detalii, misterul de dincolo de podeţul mişcător.
„Există două legende legate de această peşteră. Una, mai hazlie, spune că un ungur a răpit-o pe împărăteasa Maria Elisabeta şi a adus-o în acest loc. Variante ale apoveştii spun că răpirea s-a petrecut exact invers”, spune zâmbind ghidul Padacky Ferencz. „Cealaltă legendă, mai plauzibilă, vorbeşte despre o luptă, în care un ungur masiv, înalt de 2,15 m şi cu o greutate de peste 100 de kg, rănit fiind, se adăposteşte aici. Sătenii îl găsesc şi îl îngrijesc, iar peştera ia numele acestui ungur mare”.
Urmele locuitorilor din neolitic, reprezentând ceramica pictată, oseminte, lame din piatra cioplită, dălţi şi piese confecţionate din piatra şlefuită, ce formau colecţia unui muzeu neconvenţional, au dispărut în urmă cu câteva luni, când peştera a fost prădată. Fiecare încăpere era destinată unor îndeletniciri ale strămoşilor noştri, unele pentru animale, altele pentru alimente. Pe tavanul peşterii, este interesant de observat o crăpătură ce seamănă cu harta României, dar şi formaţiunile stalagmitice incipiente, care dacă ar fi lăsate în pace de curioşi, ar putea deveni în câţiva ani stalagmite. Deasupra capetelor, pot vi observaţi lilieci. „Sunt trei specii de lilieci, ce formează colonii printre galeriile peşterii. Ungurul Mare este un unicat pentru ţara noastră, dar şi pentru Europa şi se pare că o peşteră asemănătoare mai există doar în America de Sud”, explică Padacky Ferencz. Din lungimea peşterii, de 800 m, doar 400 sunt accesibili pentru vizitatori. Mai multe pâraie subterane merg paralel cu culoarele amenajate. Unul dintre acestea este Apa Iubirii, din care sunt invitaţi toţi trecătorii să guste, pentru a avea parte de acest sentiment şi pentru a reveni la Ungurul Mare.
Carmen Brehoi
