Dintre cei 3 raniti doi au fost in stare foarte grava, unul dintre cei doi fiind supus unei interventii chirurgicale din cauza unei leziuni la nivelul abdomenului. Apelul la 112 a fost facut la ora 13:42.

La fata locului s-au deplasat peste 10 ambulante, de la Seviciul Judetean de  Ambulanta Bihor, SMURD si  Ambulanta Pelican. La fata locului se afla si inspectorii Inspectoratului de Stat in Constructii Bihor. "Se fac masuratori. Trebuie sa aducem si un expert. Situatia este complicata, primele concluzii le vom avea deseara. Cert este ca vom lua masurile legale" spune Inspectorul sef Lucian Chindlea.

La faţa locului a ajuns reprezentanti ai ITM şi Radu Ţîrle, presedintele C.J. Bihor care a declarat: "Muncitorul decedat ar fi murit dupa ce s-ar fi desprins o grinda metalica din suruburi."  El ne-a confirmat si faptul ca muncitorii se intorceau din pauza de masa de aceea nu au fost mai multe victime. Numarul muncitorilor care lucrau pe santierul de la Plaza Oradea este de 40,50.

Zona a fost incercuita de un cordon de jandarmi.

„Am înţeles că zona a fost securizată, s-au deplasat acolo Jandarmeria şi Pompierii. Municipalitatea dă şi ea o mână de ajutor, cu ce e nevoie”, a declarat primarul Bolojan în urmă cu câteva minute.

Din partea Primăriei Oradea, l-a faţa locului s-au deplasat viceprimarul Gheorghe Carp, şefa Serviciului de Urbanism, Lucia Iacob şi consilierul primarului, Florin Birta si Adriana Lipoveanu din partea Inspectoratului Teritorial in Constructii si Liviu Lupea seful ITM Bihor.

Prefectul de Bihor, Mircea Ghitea, rutieristii si seful de la Politia Rutiera, comisarul Sef Dorin Sava si seful Politiei Bihor, Comisarul sef Liviu Popa s-au deplasat si ei la fata locului intrand pe santier pana la locul unde s-a surpat plafonul.

Circulatia a fost ingreunata ore in sir, de la podul din dreptul Hotelului Continental spre Piata Mare si a fost complet inchisa de pe strada Kogalniceanu de la benzinarie pana la locul accidentului.

Lucia Iacob, şefa Direcţiei de Urbanism din cadrul Primăriei Oradea spune că autorizaţia pentru execuţia construcţiei, obţinută în anul 2007, se află în termenul de valabilitate. „Întreaga documentaţia a fost în regulă, iar pentru obţinerea autorizaţiei au fost respectate toate etapele procedurii de autorizare”, susţine reprezentantul municipalităţii.

Dupa primele estimari pompierii au declarat ca aproximativ 300 de metri patrati din acoperisul proaspat turnat s-a prabusit. Surubile au cedat si grinda metalica pe care s-a turnat sapa de ciment a cedat în loc să se rupă sau să se fisureze, cum s-ar fi aşteptat oricine să se întâmple cu o structură solidă, acestea s-au „dezlipit” practic din locul unde trebuia să fie prinse. Se poate observa cu uşurinţă acest lucru, în imaginile surprinse de la faţa locului, pentru că locurile unde erau aceste grinzi, poartă încă urmele cimentului umed. 

Colenelul Ioan Huluban de la Jandarmerie ne-a declarat ca la fata locului au fost deplasati 18 jandarmi care au avut scopul de a asigura masurile de ordine publica si de a indeparta curiosii pentru ca Ambulanta, pompierii si echipajele speciale sa poata interveni.

Arhitectii oradeni sositi la fata locului dupa ce au fost solicitati, sau unii din curiozitate, sustin ca de vina ar fi structura de rezistenta si ca poate fi vorba si de o supraincarcare a planseului de beton.

Reprezentantii ITM au confirmat ulterior aceste supozitii dar oficial nu se pot pronunta decat dupa finalizarea anchetei. 

La fata locului au ajuns si reprezentati de la firma de constructie din Carei, in aceste momente ei inspectand santierul impreuna cu organele abilitate.

La fata locului erau asteptati si reprezentantii firmei de constructii din Timisoara care au asigurat structura de rezistenta, reprezentantii unei alte firme din Constanta implicate in realizarea lucrarii precum si oficialii firmei de constructii din Carei.

 

 O.Ş, C.D., A.B, V.T., C.D., D.B.

© 2005-2010 - Inform Media