Deși proprietara unei centrale noi nouțe și a unor instalații auxiliare, de asemenea, de dată recentă, TermoficareSA intră în acest sezon rece cu „șansa” de a încasa o nouă super-amendă de la Garda de Mediu.
Asta pentru că, pe lângă echipamentele cu care s-a dotat în contul unui proiect cu finanțare europeană, în perioada vârfului de consum, când e foarte frig, Termoficare SA se folosește, adițional, și de un cazan mai vechi, pe gaz. Acesta nu are autorizația de mediu integrată și, în ianuarie 2018, TermoficareSA a încasat o amendă de 30.000 de lei de la Garda de Mediu pentru că l-a pus în funcțiune. A plătit-o rapid, în două zile și, pe lege, i-a fost redusă la 15.000 lei.
Anunțul că Termoficare SA ar urma să se folosească și în acest an de vechiiul Cazan 1 a fost făcut de primarul Ilie Bolojan joi, în conferință de presă. Edilul a prezentat soluția pentru scoaterea din uz a canzanului vechi dar aceasta presupune proceduri de achiziție care ar dura în jur de 11 luni. Despre faptul că societatea riscă o nouă amendă dacă pornește un echipament neconform cu cerințele de mediu, Bolojan a spus doar că asta „este răspunderea operatorului”.
De altfel, intenția de a scoate din uz cazanul vechi pe gaz și de a-l înlocui datează încă de la data încasării amenzii de la Garda de Mediu. În ianuarie, directorul Termoficare SA, Stănel Necula ne-a declarat că se ia în calcul înlocuirea cazanului vechi cu unul nou. Ulterior, din cauza incertitudinii menținerii schemei bonusului de cogenerare, studiul de fezabilitate comandat pentru a găsi alternativa cea mai bună la vechiul cazan a sugerat că ar fi mai potrivite două cazane de apă fierbinte. Asta inclusiv din cauza prețului lor mult mai mic față de cel al unui grup de cogenerare.
Un cazan și un motor termic
După cum au și votat, joi, consilierii locali, Electrocentrale SA a ajuns, acum, la o concluzie finală în ceea ce privește soluția la cazanul vechi pe gaz. Va cumpăra un cazan de apă fierbinte și un motor termic, cu o putere de 5,5 MWelectric, al căror cost e estimat la 18 milioane de euro.
„Toate investițiile în termoficare de până acum s-au făcut pe bani europeni. Aceasta se va face din bugetele locale, mai exact din bugetele de investiții pe care le generează Termoficare”, a precizat primarul. Din profitul acumulat, Termoficare SA varsă anual la Primărie un fel de redevență în valoare de 4 până la 5 milioane de euro.
Durata de realizare a investiției este estimată la 11 luni, acest lucru însemnând că dacă totul va decurge fără probleme, în iarna 2019 – 2020 acest grup va putea intra în funcțiune. Bolojan a insistat că aceste investiții nu modifică prețul gigacaloriei, eventualele elemente de influențare a prețului putând fi doar fluctuațiile prețului gazului sau intenția Guvernului de a modifica TVA-ul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!