Este vorba de o campanie debutată în 16 august a.c. la Craiova, de către Kaufland România și Asociația Română pentru Intoleranță la Gluten (ARIG) pentru informarea și testarea gratuită în vederea depistării bolo celiace.
Este prima oară când în țară se organizează o caravană pentru sprijinirea persoanelor cu boală celiacă, pentru depistarea acestei afecțiuni dar și pentru livrarea unui curs autorizat de educație medicală continuă pentru profesioniștii medicali.
Teste pentru unii, sfaturi pentru toți
Organizatorii de la Kaufland și ARIG (acreditată de Asociația Societăților Europene de Celiachie) au transmis că testarea oferă rezultate în 10 minute, constă într-o simplă înțepătură în deget și nu necesită o pregătire prealabilă. Vor fi testate exclusiv persoanele care nu țin o dietă fără gluten.
Cei diagnosticați deja cu boală celiacă vor primi sfaturi și materiale educative din partea reprezentanților ARIG și a medicilor prezenți. Cei care lucrează cu bolnavii sunt invitați de reprezentanții Centrului de Management pentru Boala Celiacă din cadrul Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu” la cursul de educație medicală continuă „Afecțiuni induse de gluten: prevenție, diagnostic și urmărire”.
Despre boala celiacă
Potrivit organizatorilor, intoleranța la gluten este sever subdiagnosticată, una dintre cauze fiind simptomele numeroase și ușor de confundat cu cele specifice altor afecțiuni. În Europa, doar 12%-15% dintre persoanele cu boala celiacă ajung să fie diagnosticate, iar în absența diagnosticului, persoanele dezvoltă afecțiuni autoimune invalidante care, netratate, pot duce la complicații grave și chiar deces.
Estimările ARIG arată că între 250.000 și un milion de români suferă de boală celiacă și de alte afecțiuni induse de gluten. Sub 5% dintre pacienții din România sunt diagnosticați corect, din cauza simptomelor ușor de confundat. Boala celiacă este de fapt o afecțiune autoimună cauzată de ingestia de gluten la persoanele predispuse genetic. Boala poate debuta la orice vârstă și este declanșată de gluten (o proteină care se găsește în grâu, orz și secară).
Consumul de gluten de către persoanele intolerante duce la apariția de leziuni la nivelul intestinului subțire, care nu mai poate digera alimentele și instalează malabsorbția. Boala celiacă are simptome extrem de diverse, de la tulburări digestive de orice fel, la anemie feriprivă, statură mică, neuropatie periferică sau osteoporoză precoce.
Ele pot fi confundate cu orice alt tip de sindrom de malabsorbție, cu tulburări endocrinologice sau cu tulburări hematologice. Tratamentul în boala celiacă este unul singur: alimentația specială cu produse fără gluten, pentru tot restul vieții.
Organizatorii informează că la Kaufland e cel mai scăzut preț de pe piață pentru produsele fără gluten marca K-free, iar ARIG transmite că a introdus în România certificarea internațională adresată producătorilor locali de alimente fără gluten – Crossed Grain.
Citiți principiile noastre de moderare aici!