17. martie 2010 08:29; Reactualizat la: 17.03.2010 08:29


All Star Sud a învins Nordul

All Star Sud a învins Nordul
All Star Game a oferit un spectacol de zile mari, încheiat cu victoria Sudului, scor 105-103.

 (18 comentarii)

Orădenii prezenţi marţi seară la Arena „Antonio Alexe” au avut parte de un meci frumos, în care cuvântul primordial a fost spectacolul. Cele două echipe au fost preocupate aproape în exclusivitate de jocul ofensiv, de realizarea unor faze cât mai atractive, de înscrierea a cât mai multe puncte. Bineînţeles, scorul a contat mai puţin, absenţa mizei ducând la un joc cursiv şi antrenant. Au abundat aruncările de trei puncte şi combinaţiile savante, care au făcut deliciul suporterilor. All Star Sud s-a impus în final cu 105-103, după ce All Star Nord conducea la pauza mare cu 63-59. All Star Game a fost precedat de meciul dintre Oradea Old Star şi România Old Star, câştigat de fostele vedete tricolore cu scorul de 59-54.


Slam-dunk şi trei puncte

Spectacolul a fost deschis de primarul Ilie Bolojan şi de preşedintele FR Baschet, Carmen Tocală. La începutul meciului, fiecare dintre jucătorii participanţi a depus câte o jucărie într-o cutie destinată darurilor pentru copiii bolnavi, un gest simbolic pentru caracterul caritabil al acţiunii. În pauzele dintre sferturi au avut loc tradiţionalele concursuri de aruncări pentru spectatori, concursul de slam-dunk-uri şi cel de aruncări de la distanţă, pentru jucători. La slam-dunk-uri, au ajuns în finală Andrei Căpuşan şi Joe Barber III, Barber fiind desemnat câştigător prin votul sonor al spectatorilor. La aruncările de trei puncte, pe primele trei locuri s-au situat Tudor Dumitrescu, cu nouă aruncări transformate din zece încercări, Mihai Paul (8/10), respectiv Andelko Mandic (7/10).

CASETA TEHNICĂ

Arena „Antonio Alexe”. Spectatori: circa 1.400

All Star Nord – All Star Sud 103-105 (41-37, 22-21, 24-27, 16-20)

All Star Nord: Mihnea Haiduc 9 (1×3), Ionuţ Drăguşin 9, Earl Brown 13 (3×3), Tudor Dumitrescu 10, Paul Chetreanu Don, Dan Păltinişanu 4, Nenad Markovic 10 (2×3), Zoran Krstanovic 21 (1×3), Andelko Mandic 7 (1×3), Titus Nicoară 8, Mihai Silvăşan 4, JuJuan Cooley 8. Antrenori: Dragan Petricevic, Cristian Achim

All Star Sud: Andrei Mandache 7 (1×3), Josh Jackson 6 (2×3), Liviu Dumitru 12 (2×3), Cristian Crăciun 16 (4×3), Andrei Căpuşan 10 (2×3), Claudiu Fometescu, Vadim Macaveiu 2, O’Darien Basset 16, Kibwe Trim 17 (1×3), Joe Barber III 14 (2×5), Mihai Paul 5. Antrenor: Theo Evans

Arbitri: Alin Mircea Faur – Ciprian Stoica, Bukaresti László

GAVRIL NUŢIU


Recomanda articolul

Parerea ta Filtreaza comentariile  | 
Filtru comentarii Inchide optiunile  X



Ultimele stiri din categoria BIHON Sport local
Calificare ratata in ultimul minut
Luceafărul a ratat calificarea la turneul semifinal al Campionatului Național rezervat juniorilor D. Vineri [...] mai multe »
Dorin Mihut a plecat in Emirate
Fundaşul dreapta al Luceafărului, Dorin Mihut, va fi testat de o echipă din Dubai. mai multe »
Luceafarul Felix joaca vineri meciul decisiv cu Unirea
Juniorii D de la Luceafarul Felix îşi dispută vineri locul la turneul semifinal al Campionatului Naţional cu Unirea [...] mai multe »
Liberty Salonta joaca semifinala cu Otelul
Juniorii B de la Centrul de Fotbal Liberty s-au calificat din nou în „careul de aşi” ai Campionatului Naţional. mai multe »
Aur si argint la CM din Croatia
Printre cei peste 3.000 de participanţi la Campionatul Mondial de dans ESDU World Dance Master 2012 s-au numărat şi [...] mai multe »
Medaliati la CN de lupte
Disputat la Medgidia, Campionatul Naţional de lupte greco-romane pentru juniori II a marcat evoluţiile remarcabile ale [...] mai multe »
Mai multe din categorie »

feedback

Logare

Facebook-user?

You can use your Facebook account to log in:

Login with Facebook



Ti-ai uitat parola?
Inregistrare user nou

Anmelden oder Registrieren
um Profile zu verknüpfen

{username} registrieren Sie sich jetzt neu auf VOL, um Ihr Facebook-Profil mit einem neuen Benutzer zu verknüpfen ODER klicken Sie auf Anmelden wenn Sie bereits einen VOL-Benutzer haben.


muss eine gültige E-Mail-Adresse sein


Bitte max. 32 Zeichen verwenden


Mindestens 6 Zeichen





Sie haben bereits einen VOL-Benutzer? Anmelden

Bestehendes VOL-Profil verknüpfen

melden Sie sich mit Ihrem VOL-Benutzer an ODER klicken Sie auf Neu Registrieren .


Passwort vergessen

Sie haben noch keinen VOL-Benutzer? Neuen Benutzer registrieren