Stiu ce inseamna sa joci intr-o echipa, sa fii solidar cu colegii tai (P)

Stiu ce inseamna sa joci intr-o echipa, sa fii solidar cu colegii tai (P)
Interviu cu Gheorghe Nodiți, candidatul PDL pentru funcția de primar al Timișoarei.

Domnule Gheorghe Nodiți, ați optat pentru un altfel de mesaj, transmițându-le timișorenilor că trebuie să voteze sănătos. De unde această idee?

 Chiar dacă pare că e legat direct de profesia mea, adică cea de medic, mesajul reprezintă mult mai mult decât atât. Votând sănătos înseamnă să alegi în cunoștință de cauză, informat, cu mintea limpede și sufletul deschis. Asta încerc eu să transmit pe parcursul campaniei electorale. E prea multă încărcătură negativă în politică, drept pentru care am decis să transmit un mesaj pozitiv: unul verde și sănătos!

Cui se adresează mesajul dumneavoastră, domnule doctor?

Tuturor cetățenilor care doresc să schimbe ceva în viața comunității, în mediul înconjurător și în peisajul din care fac parte. Schimbarea depinde de fiecare dintre noi.

Ați venit în fața timișorenilor cu un măr verde și cu un program sănătos, în care vorbiți și despre sport, în diverse forme.

După cum probabil știți, am absolvit liceul sportiv și am practicat handbal. Știu ce înseamnă să joci într-o echipă, să fii solidar cu colegii tăi, atunci când vrei să demonstrezi că ești cel mai bun, împreună cu ceilalți. În ideea aceasta, eu chiar vreau să promovez sportul, în toate formele lui. Timișoara are nevoie, pe lângă o echipă de fotbal performantă și de susținerea altor discipline sportive. În primul rând, am în plan să transform o serie de terenuri virane, aflate în paragină între blocuri, în locuri de joacă pentru copii și tineri. Nu sunt costuri uriașe pentru a amenaja, între imobile, câteva mese de ping-pong sau coșuri de baschet, fie să trasezi un teren de mini-fotbal, volei sau handbal.

Sunt ramuri sportive în care tineri din Timișoara excelează, fără a fi promovați și sprijiniți financiar de către autoritățile locale

Aveți dreptate. Avem înotători cu rezultate foarte bune la nivel national și european. De asemenea, știu că Timișoara reprezintă unul dintre cele mai puternice centre ale dansului sportiv din România, cu rezultate excelente. Și ar mai fi multe exemple! Ce vreau ca timișorenii să înțeleagă este faptul că au nevoie și de mișcare, tocmai pentru a duce o viață sănătoasă. Nu vorbesc, evident, numai de tineri. După o anumită vârstă e chiar obligatoriu să ne rupem de sedentarism dar, pentru asta avem nevoie, într-o comunitate, de spații publice, special amenajate. Nu toți timișorenii își pot permite să plătească un abonament lunar la o sală de sport sau la bazinele de înot. Apropo, pentru că vorbim de înot, am în plan, dacă voi ajunge primar, să deschid un bazin pentru polo și înotul de performanță.

 

 

 

 

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !