Străini în spitale

ORADEA – O delegaţie formată din şase elveţieni din cantonul St. Gallen a sosit duminică seara la Oradea. Din grup fac parte doi medici oncologi, dintre care unul este  şeful Departamentului Sănătate al cantonului, un medic specialist pe medicină  preventivă, o asistentă medicală, şeful Departamentului de Urgenţă şi Salvamont din St. Gallen cât şi responsabilul cu relaţiile externe pentru Europa Centrală şi de Est.

„Oaspeţii au vizitat astăzi secţiile de Hematologie şi Oncologie din incinta Staţionarului I şi respectiv a Staţionarului II. După aceea s-au îndreptat spre Spitalul Clinic de Copii «Dr. Gavril Curteanu»”, ne-a declarat ec. Emil Popovici Muţ, managerul Spitalului Clinic Judeţean Oradea.

„Când au văzut condiţiile deplorabile de pe secţie au rămas muţi de uimire, însă au fost surprinşi că avem medicamente. Le-am explicat că acestea se dau în cadrul unui program şi sunt riguros controlate”, susţine dr. Lucia Milian, şefa secţiei de Oncologie.

Mâine cadrele medicale orădene vor discuta în cadrul unui simpozion cu oaspeţii elveţieni despre problemele care există în cele două ţări referitor la tot ce ţine de domeniul Oncologiei.

Programul elveţienilor, care se vor întoarce acasă  joi, mai cuprinde şi o scurtă excursie la unele peşteri bihorene. Vizita delegaţiei elveţiene are loc în baza acordului de cooperare semnat în luna martie anul trecut între Consiliul Judeţean Bihor şi Cantonul St. Gallen.

Viorica Borz

Taguri:


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !