Străinii întorşi de la muncă

Străinii întorşi de la muncă
Deva – Dorinţa de a avea o slujbă bine plătită i-a făcut pe sute de hunedoreni să ia calea Occidentului. Cei rămaşi în ţară, fără slujbe, tremură de teamă că ţara va fi invadată de străini plătiţi şi mai prost care vor ocupa puţinele locuri de muncă vacante pentru lefuri de 200 de dolari.

„Condiţia esenţială a unui străin care vrea să lucreze în România este să aibă permis de muncă, act ce poate fi obţinut în condiţii speciale. Cel mai greu este ca angajatorul să demonstreze că nu găseşte un român pentru postul pe care-l pune la bătaie şi de aceea este nevoit să apeleze la serviciile unui străin. Conform legii, el trebuie plătit cu un salariu minim de 1.077 lei. Dacă toate acestea sunt îndeplinite, angajatorul are de plătit o serie de taxe ce depăşesc 420 euro, taxe ce trebuie reactualizate la nouă luni”, declară reprezentanţii OMFM Bucureşti.

Câteva firme străine care îşi au sediul pe teritoriul judeţului Hunedoara au câţiva angajaţi de alte naţionalităţi.

„Cei mai mulţi dintre ei sunt chinezi şi lucrează fie la fabrica de biciclete de la Sîntuhalm, fie în industria lemnului. Foarte puţini la număr se regăsesc şi în cele câteva firme de comerţ, însă, conform legislaţiei, se doreşte protejarea populaţiei active din ţară”, declară Horea Raţiu, inspector-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara.

Pentru obţinerea unui permis de muncă de către un cetăţean străin trebuie parcurse mai multe etape: se face o cerere pentru eliberarea permisului de muncă ce se soluţionează în termen de 10 zile lucrătoare de la data înregistrării dosarului.

La eliberarea permisului de muncă angajatorul va prezenta dovada achitării tarifului de 200 de euro, pentru eliberarea permiselor de muncă a căror perioadă de valabilitate este de cel puţin 9 luni, respectiv echivalentul în lei a 20 euro pentru fiecare lună de valabilitate, pentru permisele de muncă eliberate pentru perioade mai mici de 9 luni şi a comisionului de 2% din valoarea tarifului, echivalentul în lei, raportat la cursul oficial al BNR la data efectuării plăţii.

Ina Jurcone



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase