Strămoș găsit după 100 de ani! O fetiță din Oradea a făcut o descoperire uluitoare într-un cimitir din Italia

De Veronica Bursaşiu
Reactualizat la:
4Comentarii
Strămoș găsit după 100 de ani! O fetiță din Oradea a făcut o descoperire uluitoare într-un cimitir din Italia
O fetiţă din Oradea e subiectul presei din Italia după ce a făcut o descoperire uluitoare: mormântul unui strămoş care a murit pe frontul din Italia, în urmă cu 100 de ani.

Micuța de 12 ani este elevă la Szacsvay Imre, iar strămoşul ei a murit în timpul Primului Război Mondial. De atunci, fiecare generaţie din familia sa l-a căutat păstrându-i fotografia.

Csenge Manea a ajuns la cimitirul militar din Palmanova în cadrul unui proiect şcolar internaţional, Calea Păcii, organizat recent de Karst Speologic, Grupul San Martino del Carso şi dedicat celor 100 de ani care s-au scurs de la Primul Război Mondial. La proiect au participat 20 de dascăli şi 80 de elevi din România, Ungaria, Slovenia şi Italia.

Un dascăl de la Szacsvay Imre, Gabriella Kecse a povestit pentru TVR cum la plecarea spre Italia mama fetiţei i-a dat de grijă să caute printre morminte, pe cel al fratelui străbunicului său pe care îl căutau de 100 de ani.

Fetiţa trebuia să caute printre 4.000 de mormite pe cel pe care scria numele lui Ferenc Meszaros care a murit pe frontul din Nova Vas, în 1917, aproape de Trieste. Timp de 100 de ani, familia a transmis din generaţie în generatie fotografiile soldatului, iar eleva spune că a izbucnit în plâns când a văzut în faţa ochilor numele strămoşului său.

Ferenc Meszaros a făcut parte din regimentele de infanterie 4 Oradea şi 17 Székesfehérvár.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor