Stranduri si piscine verificate de CJPC

De Dan Birta
Stranduri si piscine verificate de CJPC
13 ştranduri şi piscine din judeţ au fost controlate de către Protecţia Consumatorilor.

Controalele efectuate de către comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Bihor, în perioada 18 – 29 iunie 2012, s-au lăsat cu sancţiuni. „În timpul acţiunii tematice de control au fost desfăşurate 13 acţiuni de control la operatori economici care au în administrare ştranduri, bazine, piscine. Au fost întocmite 13 procese verbale de constatare a contravenţiei prin care au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 19.700 lei”, ne-a informat Traian Bejan, comisarul-şef al CJPC Bihor.

Acţiunea a avut ca tematică respectarea prevederilor legale din domeniul protecţiei consumatorilor la ştranduri, piscine, bazine de înot.

Deficienţe

Principalele aspecte verificate au fost: legalitatea funcţionării, respectarea calităţii apei de îmbăiere şi dotarea corespunzătoare; informarea consumatorilor. „Dintre deficienţele constatate amintim: lipsa buletinelor de analiză pentru apa de îmbăiere; lipsa evidenţei zilnice a nivelului de clor rezidual liber din apa de îmbăiere; nemarcarea sau marcarea într-o formă greu vizibilă a avertizoarelor de adâncime şi a altor informaţii pentru consumatori, respectiv a regulamentelor cu regulile care trebuie respectate de către utilizatorii bazinelor şi piscinelor”, a punctat Traian Bejan.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase