Strategi de partid în societăţile Consiliului Local Oradea

De Cristina Ghilea
Reactualizat la:
1Comentariu
Strategi de partid în societăţile Consiliului Local Oradea
Consiliile de Administrație ale OTL SA şi CAO SA s-au umplut de liberali, chiar în urma unei proceduri de selecţie operate de o firmă de specialitate.

Membrii Consiliilor de Administrație ale societăţilor deţinute de Primărie sunt nişte „creiere” care trebuie să gândească şi să pună în operă strategii şi politici publice în companiile în care activează, şi nu doar beneficiarii unor venituri lunare suplimentare, ajunşi în aceste posturi fiind împinşi de partid. Aceasta este ideea pe care a insistat primarul Ilie Bolojan în discuţiile cu presa, în contextul plecării Deliei Ungur de la Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO), nemulţumită pe motiv că – spunea ea – i se pregăteşte un înlocuitor din mediul politic. Primarul arăta că, din acest an, această categorie de încasatori de venituri va avea un venit fix, la care se adaugă un soi de coeficient de succes.

Cu sau fără limitarea veniturilor, posturile din Consiliile de Administraţie ale Companiei de Apă Oradea şi Oradea Transport Local au fost ocupate de o garnitură covârşitor liberală, în ton cu culoarea politică a administraţiei locale.

Selecţie, deci

Conform unei tradiţii de dată recentă, Consiliul Local a ales membrii în CA-urile celor două companii cu mâna specialiştilor: firma RoMarketing a derulat procedura de selecţie a cadrelor, prin specialiştii săi, managerul Sorina Bradea, consultantul senior Carmen Sasu şi psihologul Ramona Lucaciu.

Astfel, pentru cele şapte posturi din CA-ul OTL SA s-au înscris 15 candidaţi. În urma analizării dosarelor depuse, comisia RoMarketing a decis promovarea tuturor candidaţilor pe lista scurtă. 14 dintre candidaţi, cei care şi-au menţinut intenţia de a se implica, au fost invitaţi la interviuri. „În urma analizei experienţei şi studiilor de specialitate, a alinierii declaraţiei de intenţie cu scrisoarea de aşteptări a Societăţii Oradea Transport Local SA şi a interviului faţă în faţă”, s-a stabilit ordinea propusă pentru membrii în Consiliul de Administraţie, se arată în raportul procedurii, prezentat de firma de recrutare aleşilor locali.

Procedura a fost repetată şi pentru Compania de Apă Oradea. Produsul procesului de evaluare specializată constă în două liste cuprinzând, în majoritate, liberali sau apropiaţi ai partidului. Componenţa CA la OTL SA este: Lidia Popa (PNL), cu cel mai mare punctaj – 88, Nicolae Popescu (86 puncte, pensionar, fost director al OTL, fost pedelist, deci liberal), Nicoleta Faur (85 puncte, membră în staff-ul PNL Bihor), Dan Sorin Miclăuş (80 puncte, PNL), Florian Urdea (78 puncte, fără apartenenţă politică), Dimitrie Ilie Muscă (77 puncte, pensionat din postul de şef al Direcţiei Economice din Consiliul Judeţean, liberal şi el).

La Compania de Apă Oradea, situaţia CA în ceea ce priveşte coloratura politică este similară: Claudiu Oros (87 puncte, PNL), Mina Giurea (86 puncte, directorul economic al Camerei de Comerţ şi Industrie Bihor, tehnocrat), Vasile Fonoage (85 puncte, preşedintele Comisiei Transporturi, UNPR, soţul consilierului local liberal Gabriela  Fonoage), Szell Gabriela (83 puncte, întreprinzător, UDMR), Andrei Amariţei (81 puncte, eliberat din funcţie, din CJ, PNL), Petru Lezeu (80 puncte, şeful Biroului Metrologie din Oradea, PNL), Claudiu Radu Teodorof (76 puncte, angajat în OTL, cunoscut de colegi ca având simpatii liberale).

Explicaţiile posibile sunt limitate. Fie că liberalii bihoreni sunt cei mai calificaţi strategi, fie că strategii celorlalte partide nu vor salarizarea primăriei liberale, cert este că lucrurile s-au aranjat astfel încât primarul liberal Ilie Bolojan să nu aibă prea mari bătăi de cap cu societăţile deţinute de oraş. Şi nici nu i se poate imputa că nu ar fi bifat procedura selectării de cadre în ton cu guvernarea corporatistă. Că a aplicat-o în ograda proprie, asta e altă poveste.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor