Strategia termică pe gaz, spre aplicare

3Comentarii
Strategia termică pe gaz, spre aplicare
Cele mai „arzătoare” proiecte propuse Consiliului Local Oradea sunt cele pentru reabilitarea termoficării.

După o serie de proiecte de hotărâri pregătitoare, Consiliul Local Oradea va avea mâine ocazia de a adopta un set de măsuri care vor da, în fine, undă verde pentru licitarea lucrărilor de reabilitare a termoficării urbane. Termenul estimativ este de 1 iulie. Per total, proiectul are o valoare de 92,4 milioane de euro. Jumătate din bani sunt fonduri europene neranbursabile venite prin POS. Statul va contribui cu 45% din costuri iar municipalitatea va avea de acoperit restul de 5% plus întreg TVA-ul aferent întregului proiect. Astfel că efortul local se va ridica la 78,22 milioane de lei, repartizaţi pe cei patru ani de implementare a proiectului.

Pentru a primi grantul european, CL Oradea trebuie să aprobe mâine politica de preţuri şi subvenţii pentru populaţie, pentru următorii 22 de ani! Astfel, dacă în 2010 gigacaloria costă 164,92 lei, ea va urca treptat anual, astfel că în 2032 va costa 497,92 lei, plus actualizarea conform inflaţiei.

Efortul municipalităţii şi al populaţiei este însă obligatoriu, întrucât magistralele termice sunt vechi şi se sparg tot mai des. De asemenea, un cazan nou ar asigura un randament sporit. Tot ca noutate, Nufărul I va trece obligatoriu pe încălzire geo-termală.

Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională (DMPFI) a pregătit pentru şedinţa de mâine a Consiliului Local un set de propuneri privind strategia termică a municipiului Oradea.

Două dintre propunerile de proiecte vizează „Reabilitarea sistemului de temoficare urbană la nivelul municipiului Oradea pentru perioada 2009 – 2028, în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice”.

Astfel, aleşii orădenilor vor dezbate şi vota mâine aprobarea Strategiei şi Planului de Achiziţii. Data estimată pentru publicarea anunţurilor de participare la licitaţii este de 1 iulie.

Vor fi patru contracte de servicii: asistenţă tehnică pentru managementul proiectului, supervizare lucrări sursă, audit şi supervizare lucrări reţele. La care se adaugă trei contracte de lucrări gen FIDIC galben (proiectate de antreprenor): demolări şi demontări, implementare proiect sursă, implementare proiect reţele termoficare.

Iar un alt proiect va fi pentru pentru aprobarea Studiului de Fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici.

Valoarea totală estimată a proiectului este de 390.238.000 lei (92,4 milioane de euro). Grantul UE este de 50%, contribuţie de la bugetul de stat este de 45% iar contribuţia de la bugetul local: 5% (adică 16.422.000 lei).  Totodată, municipalitatea va avea de acoperit şi TVA-ul total (61.800.000 lei), astfel că aportul local se va ridica la suma de 78,22 milioane lei.

Mâine, CL Oradea va aproba şi repartizarea co-finanţării pentru cei patru ani în care trebuie implementat proiectul: 2010 – 2014.

Gaz, nu cărbune

Reamintim că Master Planul întocmit de Institutul de Studii şi Proiectări Energetice (ISPE) Bucureşti a fost aprobat de CL Oradea prin HCL 919 din 30 noiembrie 2009. În esenţă, consilierii locali au optat atunci pentru gaz metan în locul cărbunelui exploatabil în nordul judeţului, la Voievozi. Aceasta după ce reprezentantul ISPE a explicat că gazul are dezavantajului dependenţei de furnizor în timp ce cărbunele  impune super-investiţii pentru filtrarea noxelor. Directorul DMPFI, Marcel Boloş, a înclinat însă balanţa precizând că finanţarea europeană e condiţionată de respectarea Master Planului. În final, s-a decis pentru proiectul european prin care se va construi un cazan nou pe gaz şi se vor reabilita magistralele termice. Strategia termică a Oradiei a fost avizată prin HCL 124 din 12 martie 2010.

Cristian Horgoş



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor