Strategii comune pentru zona Marghita

De Veronica Bursaşiu
Reactualizat la:
Participanţii la discuţii
Participanţii la discuţii
Zona Marghita are o populaţie estimată la 52.000 de locuitori.

Şi-au ales conducerea şi şi-au stabilit proiectele. Este vorba despre comunele care fac parte din Asociaţia Zona Marghita: Marghita, Abram, Abrămuț, Balc, Boianu Mare, Chișlaz, Derna, Popești, Sîrbi, Spinuș, Suplacul de Barcău, Tăuteu și Viișoara.

Consiliul Director ales pe o perioadă de un an este format din: Pocsaly Zoltán – primarul Municipiului Marghita, Gavril Șandor – primarul comunei Boianu Mare, Dorin Curtean – primarul comunei Popești, Gheorghe Creț – primarul comunei Spinuș și Nicolae Tivadar – primarul comunei Suplacul de Barcău.

AZM îşi propune să caute răspunsuri cât mai rapide la întrebarea”dacă intreprinderi sociale ce prind contur tot mai larg și în țara noastră ar putea fi o soluție pentru Valea Barcăului și Valea Bistrei?”. Aceasta fiindcă statisticile în ceea ce priveşte populaţia sunt îngrijorătoare: 37% din populaţie sunt pensionari şi 13% dintre tineri lucrează în străinătate sau în alte oraşe. Capii AZM au stabilit că în perioada următoare accentul strategiei comune de dezvoltare va fi pus pe definirea produselor locale autentice și tradiționale din această zonă, dar şi pe programe culturale comune care deginesc Valaea Barcăului şi a Bistrei, dar şi pe cele sportive cu scopul de a apropia locuitorii din zona Marghitei.

În perspectivă, conducerea AZM a trasat coordonatele unui management de turism integrat al zonei, pentru a exploata frumusețile naturale din Pădurea Neagră, monumentele istorice ale acestei micro-regiuni, dar şi ștranduri cu apă geotermală. Vor fi derulate programe de consiliere a cetățenilor pentru a facilita accesul la informațiile despre proiectele europene nerambursabile sau noutățile privind metodologia de aplicare a unor legi din agricultură.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase