Strazile Bufenilor si Bradet, din Anina, in reparatii!

De Roxana Bălan Nafiru
Strazile Bufenilor si Bradet, din Anina, in reparatii!
ANINA – Anina este unul din oraşele cărăşene care a primit finanţare pentru asfaltarea mai multor artere. Pe anumite tronsoane s-au început deja lucrările, pe altele abia de anul viitor.

Potrivit declaraţiilor primarului Gheorghe Românu, muncitorii au intervenit pe străzile Colonia 1, Vulturilor şi Valea Vulpilor. „Lucrările se realizează prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, cu bani de la Ministerul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. Pe Colonia 1 s-a turnat deja şi primul strat. Trebuie reparat pe unele porţiuni, unde am avut ceva probleme, după care se va pune şi al doilea strat. Dar asta se va întâmpla din primăvară, nu acum. Până atunci trebuie să terminăm cele două străzi, Vulturilor şi Valea Vulpilor. Pe Vulturilor, am terminat infrastructura şi rigolele, urmând să fie pus primul strat, iar pe Vulpilor lucrăm la infrastructură, după care ne vom apuca de rigole, cel mai probabil, din primăvara lui 2018. Ca şi procent de realizare, suntem cu acest proiect pe undeva pe la 70%“, ne-a declarat primarul oraşului Anina.

Până la sfârşitul lunii decembrie, ar urma să fie semnat un al doilea contract cu Ministerul Dezvoltării, pentru asfaltarea altor 5,8 km de străzi. „Proiectele se vor derula pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală II. Este vorba despre zona Celnic, străzile Vasile Alecsandri, Cerna, Colonia Roşie, Bufenilor şi Brădet. De asemenea, am prins finanţare şi pentru repararea şi modernizarea Şcolii Gimnaziale Celnic. Asta din 2018, pentru că până atunci aşteptăm să fim chemaţi la Bucureşti pentru semnarea contractelor de finanţare“, a mai precizat primarul din Anina.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !