Street Food Festival revine la Oradea în cadrul Toamnei Orădene

De Costel Demian
Reactualizat la:
13Comentarii
Street Food Festival revine la Oradea în cadrul Toamnei Orădene
Potrivit organizatorilor, peste 55 000 de gurmanzi au gustat preparatele celor 45 de comercianți din Piața Unirii. 

Street Food Festival a fost prezent pentru a doua oară în Oradea și au anunțat că vor reveni în cadrul Toamnei Orădene, la fel ca și în 2016.

„Oradea a devenit deja a doua casă pentru noi. Dacă la prima noastră întâlnire din toamna anului 2016 am început mai timid, cu puțină ploaie, anul acesta am avut parte de un eveniment extraordinar. Am avut parte de un public numeros, pofticios și pozitiv și cred că asta a fost de fapt rețeta succesului pentru acest debut al turului culinar Street FOOD Festival 2017. Doresc pe această cale să vă mulțumesc în numele echipei noastre pentru primire și pentru tot suportul acordat la nivel instituțional, dar și la nivel de parteneri și sponsori. Street FOOD Festival pleacă acum mai departe, la Iași, Sibiu, Arad, Cluj-Napoca, Brașov, Alba-Iulia, Timișoara și Bacău, dar abia așteptăm să ne întoarcem în toamnă,” a declarat Constantin Covaliu, General Manager Street FOOD Festival.

Share a Meal

În cadrul Street Foost Festival orădenii au putut dona sume de bani pentru a susține campania „Share a Mea”. În urma donațiilor, peste 80 de meniuri de mâncare au fost duse la adăposturile oamenilor nevoiași. „Publicul orădean a reacționat pozitiv la această inițiativă și datorită lor, am reușit să aducem zâmbete pe fețele celor a căror soartă este mai puțin favorabilă”, transmit organizatorii.

Dacă în primul an Street Food Festival a ajuns doar în trei orașe: Cluj, Oradea și Iași, în 2017 festivalul va poposi, în total, în nouă orașe.

street-food-festival-oradea-3 street-food-festival-oradea2



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor