Streetball pentru tineri

1Comentariu
Tinerii, invitaţi să practice sportul
Tinerii, invitaţi să practice sportul
ORADEA – Asociaţia ProBikers Bihor organizează „Cupa Probikers 2009”, o competiţie de streetball destinată tinerilor. Proiectul este finanţat de Primăria Municipiului Oradea.

Competiţia sportivă de streetball va avea loc în data de 4 iulie, începând cu ora 09:00, în Parcul Ion Brătianu şi se va desfăşura pe terenurile de sport, între echipele liceelor din Oradea. „Echipele vor fi formate din trei jucători şi o rezervă, iar competiţia se va desfăşura după regulamentul obişnuit de streetball. Dintr-un liceu pot participa cel mult două echipe. Echipele pot fi mixte, cu elevi din clasele IX – XII”, a declarat Adam Czier, iniţiatorul acestei acţiuni.

Premii

La finalul competiţiei primele trei echipe câştigătoare vor primi cadouri, cupe, diplome şi premii. Organizatorii evenimentului vor oferi de asemenea câte o diplomă de participare tuturor celor care s-au înscris la acest concurs. Cei care doresc să intre în această copetiţie trebuie să trimită o cerere de participare la adresa: probikersbihor@yahoo.com.

„Scopul acestui proiect este promovarea sportului în aer liber şi menţinerea stării de sănătate a tinerilor, dar şi creşterea gradului de accesibilitate a tinerilor la activităţile sportive în aer liber”, a declarat Adam Czier, coordonatorul acestui proiect.

Crina Dobocan



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor