Student Pro acordă burse în străinătate

Student Pro acordă burse în străinătate
ORADEA - Un număr de 10 studenţi ai Universităţii din Oradea vor beneficia burse speciale susţinute de Federaţia „Student Pro”. Bursele sunt acordate ca urmare a campaniei de strângere de fonduri şi a balului de caritate derulate sub genericul „Pentru viitor împreună”.

Selecţia candidaţilor s-a făcut pe bază de dosar şi interviu, iar în urma procesului au fost desemnaţi 10 studenţi care vor beneficia de un stagiu de două săptămâni de practică în ţări precum Germania, Olanda, Portugalia şi România. Domeniile selectate pentru practică au ţinut cont şi de sugestiile venite din partea mediului de afaceri orădean. Studiile efectuate au consemnat faptul că, în municipiul Oradea domenii precum: construcţii, turism, protecţia mediului, marketing şi IT sunt domenii de mare interes.

“Am fost extrem de entuziasmaţi să vedem că unele centre de cercetare, instituţii şi companii din Uniunea Europeana au răspuns afirmativ solicitării noastre. Participanţii vor primi la plecare o anumită sumă de bani, în funcţie de destinaţie. Suma alocată fiecărui student a fost astfel calculată încât să acopere transportul, cazarea şi mâncarea aferente deplasării”, informează Raluca Negruţ, vicepreşedinte al Federaţiei „Student PRO”.

Ingineri, arhitecţi şi experţi în turism

Germania va găzdui doi studenţi care vor face practică în domeniul turismului, în timp ce alţi doi studenţi vor face practică în Olanda în domeniul construcţiilor. Portugalia a răspuns solicitărilor pentru training partea de marketing şi protecţia mediului, iar un grup de patru studenti vor face practică în Bucureti în cel mai modern centru de perfecţionare în domeniul IT din Sud-Est-ul Europei.

La finele acestui proiect Federaţia „Student PRO” va organiza un seminar în cadrul căruia studenţii care au beneficiat de proiect să poată să impărtăşească colegilor experienţele acumulate. Vor beneficia de bursele „Student Pro”: Andreica Vlad, Iakab Zoltan, Mircea Straţi, Octavian Suciu, Merai Tunde, Alina Moga, Ciprian Deblea, Crina Lucaci, Carmen Botoş şi Katai Robert.
Valentin Teuca



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !