Studenţii aşteptaţi cu job-uri americane

1Comentariu
Studenţii aşteptaţi cu job-uri americane
ORADEA – Prin programul Work and Travel studenţii pot petrece aproape trei luni pe meleaguri americane unde au posibilitatea de a călători şi de a munci.

Programul este creat de către Departamentul de Stat American şi este destinat studenţilor din afara Statelor Unite pe perioada vacanţei de vară.

Asociaţia Studenţilor Universităţii din Oradea împreună cu American Experience oferă această posibilitate de a trăi visul american studenţilor orădeni, înscrierile pentru lunile de vacanţă în SUA fiind în plină desfăşurare

Condiţii mai lejere

Înscrierile pentru plecările din acest an se desfăşoară încă din 15 octombrie şi se vor încheia în 31 martie, urmând ca studenţii selecţionaţi să poată să participe la program între 15 iunie şi 5 octombrie. Condiţiile pentru participarea la program au fost modificate odată cu noua selecţie şi sunt mai relaxate. Astfel, studenţii trebuie să fie înscrişi la facultate, de stat sau privată, acreditată sau în curs de acreditare, să aibă vârsta între 18 şi 28 de ani şi cunoştinţe medii de limba engleză.

Noutăţile în cazul condiţiilor apar la media minimă a anilor de studiu care este şapte la acest moment, iar pentru cei de anul I media minimă a devenit opt în loc de nouă cum a fost. De asemenea pentru studenţii din anii terminali se cere să fie convingători asupra faptului că au motive să se întoarcă în ţară pentru a continua studiile, dar în acelaşi timp s-a renunţat la prezentarea unei adeverinţe de preadmitere la master, care este imposibil de obţinut pentru studenţii români.

Joburi multe

În vara trecută au plecat în SUA un număr de 72 de studenţi care sunt înscrişi în Universitatea din Oradea, iar numărul celor care au plecat prin AmericanExperience, la nivel naţional, a fost în jur de 2000 de studenţi. Pentru înscriere doritorii trebuie să aducă un dosar care să conţină o copie după actul de identitate, o copie după paşaport, o copie după carnetul de student, adeverinţă de student şi două poze în care trebuie să zâmbească.

„Prin American Experience se oferă mai multe pachete, Self, Independent şi Job Asigurat. Singurul pentru care există o limită de locuri de muncă fiind cel din urmă unde avem câte 500 de joburi în şase locaţi, printtre care şi Oradea”, ne-a informat Ovidiu Coman, preşedintele ASUO. Informaţii suplimentare se pot afla la sediul ASUO din campus în Clădirea nouă a Universităţii, etajul I sala E117, unde pot fi depuse şi dosarele de înscriere.
Valentin Teuca



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor