Studentii de la Drept s-au intrecut in pledoarii

Au luptat pentru câştigarea cazului
Au luptat pentru câştigarea cazului
Procesul simulat vineri, la Tribunalul Bihor, a avut o speţă de drept civil.

Asociaţia Studenţilor la Drept, ELSA Oradea, în colaborare cu Tribunalul Bihor, a organizat vineri, 6 martie, o simulare de procese.

La procesul simulat vineri, cei nouă studenţi implicaţi au fost avocaţi, judecători, martori şi grefier. Îmbrăcaţi în haine specifice meseriei, studenţii au luat pe rând cuvântul, luptând astfel pentru câştigarea cazului. Emoţiile au fost evidente, însă au fost depăşite cu brio.

„Evenimentul a avut ca scop dezvoltarea abilităţilor practice şi a calităţilor de pledant ale participanţilor, studenţi la drept, şi motivarea acestora să participe la activităţi complementare curriculei universitare, prin crearea unei speţe şi prin asumarea unor roluri de către participanţi care să fie cât mai aproape de desfăşurarea reală a unui proces, în cadrul unei şedinţe de judecată”, a spus Ionuţ Urs, coordonatorul acţiunii şi preşedintele ELSA Oradea.

Descoperă aptitudini

Speţa a fost una reală, judecată la Tribunalul Bihor. Fiecare dintre participanţi a fost îndrumat de judecătorul Cristian Monenci, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bihor.

„Procesele simulate reprezintă proiecte de bază în cadrul departamentului de activităţi academice al ELSA şi constă în organizarea unor astfel de competiţii cu regularitate, de preferinţă semestrial, pentru a identifica studenţii cu aptitudini în arta oratoriei şi competiţiei, desfăşurarea acestora fiind pe trei nivele: local, naţional şi internaţional. Acest Concurs de Procese Simulate (Moot Court Competiton) face parte dintr-o serie de evenimente realizate la nivel local de către ELSA Oradea, precum: dezbateri academice, stagii de practică, conferinţe şi seminarii, schimb intern de studenţi pentru efectuarea unor stagii de practică, vizite instituţionale. La nivel naţional, aceste proiecte sunt coordonate de către ELSA România”, a mai arătat Ionuţ Urs.

C.D.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !