Studenţii fac Legea Educaţiei

Studenţii fac Legea Educaţiei
Studenţii din Universitatea Oradea organizează joi, 6 mai, de la ora 16:00, în sala M5 a Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea, o dezbatere publică pe tema noii Legi a învăţământului, intitulată „E rândul tău să faci legea educaţiei!”.

Evenimentul este organizat de Uniunea Studenţilor din România (USR), în colaborare cu Asociaţia Studenţilor din Universitatea din Oradea (ASUO) şi cu Asociaţia Studenţilor Medecinişti din Oradea.

„Evenimentul se desfăşoară în cadrul Campaniei Naţionale de Informare şi Dezbateri «E rândul tău să faci legeaeducaţiei!». Campania se va desfăşura în 42 de oraşe din România, iar sloganul acesteia este «Comment!»”, a anunţat Andrei Robert Botez, preşedintele USR.

Prin această campanie, iniţiatorii ei şi-au propus „să disimineze în toată România revendicările studenţilor pe marginea noului proiect de Lege a Educaţiei, să lărgească baza de consultări şi dezbateri pe această temă şi să facă presiune constructivă asupra Legislativului pentru introducerea în Lege a revendicărilor şi amendamentelor propuse de studenţi şi de elevi. La eveniment sunt aşteptaţi toţi cei interesaţi.

Crina Dobocan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase