Studenţii orădeni au fost premiaţi la Bruxelles

3Comentarii
Studenţii orădeni au fost premiaţi la Bruxelles
Orădenii au participat la o simulare a procesului legislativ.

Şapte studenţi de la Facultatea de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale, specializarea Studii Europene şi Relaţii Internaşionale, au participat, în perioada 22-23 aprilie, la Bruxelles, la o simulare a procesului legislativ. Din partea României a mai participat un grup de studenţi de la Universitatea Sapientia din Cluj-Napoca. La simularea „Eu Decision Making” au participat 126 de studenţi din diferite universităţi europene. Universitatea din Oradea a fost reprezentată de Andra Avram, Adelina Demian, Lavinia Hoduţ, Alina Scrobota, Edina Meszaros, Ludovic Nica şi Adriana Popescu. Studenţii orădeni, coordonaţi de lect.univ.dr. Cristina Dogot, s-au întors acasă cu numeroase premii.

Pentru prestaţia deosebită, studenţii orădeni s-au clasat în primele 5 locuri: locul I, Edina Meszaros; locul II, Lavinia Hoduţ; locul III, Alina Scrobotă; locul V, Adriana Popescu.

Roluri

„Sarcina noastră a fost să renegociem Regulamentul privind emisiile de carbon produse de maşini (Regulation 443/2009), pornind de la proiectul legislativ original propus de Comisia Europeană. Am simulat atât modul de lucru al Consiliului, cât şi rolul membrilor Parlamentului European. Rolurile primite în cadrul simulării au fost diferite: unii am reprezentat Comisia Europeană, alţii unele state membre ale Uniunii Europene, inclusiv România”, a declarat Lavinia Hoduţ, una dintre studentele care au simulat la Bruxelles.

Juriul a apreciat procesul de negociere dintre statele membre pe care studenţii au trebuit să-l desfăşoare în prima zi a simulării, precum şi abilităţile participanţiilor în a-şi susţine şi îndeplini obiectivele pe care le-au avut de realizat pentru statele pe care le reprezentau.

„Reuşitele studenţilor au captat atenţia reprezentantei României la Departamentul de Vizite al Parlamentului European, Mariana Cosac, care a propus grupului orădean organizarea unei noi simulări pe o temă care va fi stabilită de Facultatea de Istorie Geografie şi Relaţii Internaţionale”, a spus Cristina Dogot.

În opinia lectorului universitar, „performanţele tinerilor europenişti orădeni se datorează în foarte mare măsură procesului pedagogic performant pe care studenţii de la Facultatea de Istorie Geografie şi Relaţii Internaţionale îl parcurg în cadrul programelor de licenţă şi de masterat, precum şi efortului personal deosebit şi a seriozităţii pe care participanţii le-au depus şi manifestat în procesul de pregătire care a precedat participarea la simularea organizată în cadrul Parlamentului European”.

Crina Dobocan



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor