Studii universitare despre durere

De Cristian Horgoș
Studii universitare despre durere
Săptămâna trecută s-a lansat proiectul «Dezvoltarea comună a infrastructurii de cercetare pentru optimizarea activităţilor transfrontaliere de investigare a bolilor neurodegenerative şi a durerii», în campusul Facultăţii de Medicină de la Universitatea din Debreţin – lider de proiect.

Universitatea Oradea este partener al proiectului co-finanţat de Uniunea Europeană (Fondul European de Dezvoltare Regională – ERDF) prin programul de cooperare transfrontalieră Ungaria – România 2007-2013. Ca atare, din bugetul total de 760.000 euro, Universităţii din Oradea îi revin 40%.

La lansare, managerul de proiect Antal Miklos şi directorul de proiect din partea Universităţii din Oradea, lector dr. Adina Mincic, au subliniat importanţa cercetărilor în neuroştiinţe în înţelegerea etiologiei diverselor boli neurodegenerative şi a sindroamelor de durere cronică, ce afectează un număr foarte mare de indivizi şi in dezvoltarea de noi terapii mai eficace. S-a punctat şi importanţa tehnicilor avansate de investigaţie în realizarea de progrese în acest domeniu, modul în care ambele universităţi îşi vor dezvolta infrastructura de cercetare cu ajutorul fondurilor disponibile prin proiect, în scopul efectuării de studii de înaltă calitate, competitive pe plan internaţional, şi beneficiile pe termen lung ale implementării proiectului.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase