Studiu privind sectorul viticol

Reactualizat la:
Studiu privind sectorul viticol
© Podgorie in Franta
Se doreşte încurajarea consumului de produse româneşti de calitate.

Sectorul vitivinicol este unul dintre cele mai dezvoltate sectoare ale agriculturii, cu cea mai mare rată de absorbţie a fondurilor europene în proporţie de 98% din Programul Naţional de Sprijin al României în sectorul vitivinicol, pentru perioada 2007-2014, cu investiţii importante în plantaţii viticole, dar şi în tehnologie de ultimă oră.

Pentru a veni în sprijinul producătorilor, MADR a decis realizarea unui studiu de piaţă care să cuprindă elemente legate de cererea şi oferta de struguri şi vin din România, dar şi informaţii despre distribuţie şi consum, pe categorii de vârstă, despre preţuri ori standarde de calitate. Elementele studiului au fost agreate împreună cu reprezentanţii producătorilor, respectiv organizaţia interprofesională ONIV.

Studiul urmează a fi realizat de Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii şi Dezvoltare Rurală (ICEADR) din cadrul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice şi va avea următoarele elemente: regiunile viticole din România, sortimentul viticol al României, cererea şi oferta de struguri şi vin, distribuţia şi consumul de vin din România, consumul pe categorii de vârstă, preţurile de consum la struguri şi vin, standardele de calitate pentru comercializarea strugurilor de masă şi a vinului, conţinutul în zaharuri, sprijinul financiar acordat sectorului, concluzii etc. Acest studiu este în plină desfăşurare, fiind demarat în 15 noiembrie şi urmând să fie finalizat în 8 decembrie.

„În primul rând, este nevoie ca românii să cunoască şi să înţeleagă că avem o tradiţie milenară în producerea vinului, importanţa consumului moderat de vin şi, nu în ultimul rând, faptul că este important să îi susţinem noi, românii, pe producătorii de produse româneşti. S-ar putea, dacă identificăm o necesitate şi surse de finanţare, să extindem acest studiu la piaţa intracomunitară sau mondială”, spun reprezentanţii ministerului de resort.

Fonduri

Valoarea fondurilor alocate din bugetul Uniunii Europene (UE) pentru măsura de promovare a produselor agricole a crescut per total UE de la peste 50 milioane euro în anul 2015 la aproximativ 111 milioane de euro în anul 2016 şi va creşte până la 200 milioane euro până în anul 2020, aspect care, conform estimărilor, va conduce la creşterea numărului şi valorii programelor de informare şi promovare a produselor agricole derulate de beneficiarii români.

Activitatea de promovare a produselor agricole, respectiv a vinurilor, înregistrează şi în România, din anul 2009 şi până în prezent, un trend crescător, în condiţiile derulării cu sprijinul financiar al Uniunii Europene şi de la bugetul de stat a 27 programe multianuale, în valoare totală de 23.771.081,50 euro.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase