Subvenţii pentru fermierii din zona montană

De Simona Drimbău
Subvenţii pentru fermierii din zona montană
Un miliard de euro se alocă pentru noi subvenții, noi ajutoare și noi facilități fiscale de care vor beneficia crescătorii de animale, tinerii fermieri din zona montană.

Potrivit Legii Muntelui, crescătorii vor primi bani pentru cumpărarea de animale, pentru construcția de adăposturi pentru animale, iar tinerii fermieri vor fi scutiți de impozitul agricol.

Prin Legea Muntelui, statul român acordă subvenții pentru investiții de capital, credite bancare, bonificații la dobânzile bancare, credite bancare preferențiale, dobânzi reduse, pentru dezvoltarea fermelor și/sau a exploatațiilor agricole din zona montană. La nivel teritorial, masiv muntos, se constituie Centre teritoriale de reproducție și selecție a animalelor pentru rumegătoare, care vor desfășura programe de selecție și adaptabilitate la condițiile zonei montane.

Noi subvenţii

Legea Muntelui aduce noi subvenții și ajutoare pentru fermierii români, dar și facilități fiscale importante: sprijinirea financiară și materială pentru constituirea și dezvoltarea formelor asociative în zona montană a producătorilor și procesatorilor agricoli în vederea comercializării produselor cu impact semnificativ din punct de vedere economic, social și de mediu, sprijinirea financiară și materială a asociațiilor de producători pentru a avea acces pe piețe, în vederea promovării și desfacerii produselor montane, pentru valorificarea superioară a acestora, în interesul prioritar al producătorilor agricoli.

Vor fi sprijinite şi investițiile integrate în scopul dezvoltării, modernizării și rentabilizării exploatațiilor agricole, adăposturi pentru animale, achiziționarea de utilaje și echipamente de lucru, înființării și dezvoltării de cooperative agricole, în vederea promovării și valorificării produselor montane etc.

Legea Muntelui acordă sprijin financiar și activităților non-agricole: turistice, agroturistice, ecoturistice, meșteșugărești și alte activități tradiționale specifice zonei montane.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !