Succes amical inainte de turneul Banatul la handbal

De M. Hoster
Handbaliştii timişoreni au obţinut o nouă victorie
Handbaliştii timişoreni au obţinut o nouă victorie
Handbaliştii timişoreni au obţinut o nouă victorie în meciurile amicale dinaintea începutului de campionat. Într-o partidă susţinută la Sânnicolau Mare, Politehnica Timişoara a învins formaţia Steaua Roşie Mokrin. Vineri şi sâmbătă echipa va susţine meciurile din cadrul turneului Banatul, la sala “Constantin Jude”.

La Sânnicolau Mare, handbaliştii violeţi au câştigat jocul amical cu Steaua Roşie Mokrin folosind aproape tot lotul. A fost Politehnica Timişoara – Mokrin: 38-27 (20-13)

Nu au intrat deloc, din motive medicale, Sabin Ignat şi Roland Czari. Principalii marcatori ai întâlnirii de faţă au fost în special jucătorii de la linia de 9 metri: Iulian Halcă – 9 goluri, Andrei Grasu – 7, Gorjan Spahic – 4 reuşite şi Marius Ignat – 4.

Politehnica Timişoara va juca următorul meci de pregătire vineri, 25 ianuarie, de la ora 17,30 cu Pandurii Târgu Jiu la sala “Constantin Jude”, în cadrul turneului Banatul. Sâmbătă, 26 ianuarie, vor avea loc partidele Pandurii Tg Jiu – Partizan Belgrad, de la ora 10,30 şi Politehnica Timişoara – Partizan Belgrad, de la ora 17.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !