Succes la Master Show Dance

Oraşul croat Porec, a fost, în perioada 20-24 mai 2009, locul de desfăşurare al Masterului Mondial de Show Dance, la care au participat peste 3500 dintre cei mai buni dansatori din întreaga lume.

Efectivul de 22 de sportive al Academiei de Dans Ars Nova, care a reprezentat Oradea şi România la acest eveniment, a fost însoţit de cei patru profesori care s-au ocupat intensiv de pregătirea acestor campioane pe parcursul întregii lor pregătiri. Recompensa pentru tot efortul depus nu s-a lăsat aşteptată: dansatoarele au uimit toată sala de concurs, inclusiv pe cei din juriu, care nu şi-au putut ascunde emoţiile vis-a-vis de prestaţia orădencelor. Susţinute atât de părinţi, profesori, cât şi de galeria de suporteri care le-a însoţit la acest campionat mondial, fetele nu au lăsat nici o adiere de dezamăgire în sufletul celor prezenţi. Ele au adunat mai multe medalii de pe podium. La secţiunea Open, pe locul I s-au clasat Luana Chebeleu (solo – juniori), Raluca Avram (solo – children), trio-ul „Dreaming In The Jungle” (categoria de vârstă mini) şi grupul „Dracula’s Brides” (juniori) iar pe locul II s-au clasat grupurile „Mexican Girls” (children) şi „Matrisuka Dolls” (categoria de vârstă „mini”).

Iar la secţiunea Acro, pe locul I s-a clasat Denisa Bocia (solo – children) iar pe locul III s-a clasat Ciril Florena (solo – children). Totodată, Luana Chebeleu a luat şi premiul Diamond pentru cel mai mare punctaj din concurs.

Abia întoarse de la concurs, dansatoarele de la ARS NOVA se pregătesc pentru o nouă competiţie. De data aceasta locaţia este una mai apropiată: Centrul Sportiv Sântandrei. Sperăm ca şi performanţele de la acest eveniment să confirme rezultatele excepţionale din Croaţia.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !