Suflu nou la şefia Parchetelor

1Comentariu
Suflu nou la şefia Parchetelor
ORADEA - Parchetele orădene au, începând cu data de 1 iulie, noi şefi. În urma promovării examenului organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, a fost numit în funcţia de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul (PT) Bihor Gheorghe Toda.

Mandantul lui este de trei ani. Până să fie prim procuror, Gheorghe Toda a deţinut funcţia de procuror-şef la Secţia Urmărire Penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. Anterior, Toda a fost pe rând procuror la Parchetul Câmpeni, la Parchetul Beiuş, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor şi prim-procuror la Parchetul Aleşd.

Gheorghe Toda are 53 de ani, este absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, promoţia 1986, şi are doi copii.
„Principalul obiectiv este să cresc prestigiul Parchetului, atât prin îmbunătăţirea actului de justiţie cât şi printr-o mai mare transparenţă, astfel ca justiţiabilul să câştige încredere în activitatea procurorilor. În acest sens vom promova colaborarea interinstituţională, inclusiv cu mass-media”, ne-a declarat prim-procurorul Toda.
De altfel, încă din perioada în care s-a derulat concursul de promovare pe postul de conducere a PT Bihor, această instituţie a reluat buna tradiţie a informărilor de presă în ce priveşte cazurile de interes public, prin grija purtătorului de cuvânt, procurorul Dorel Moţiu.
„În curând vom organiza o conferinţă de presă în cadrul căreia noul prim-procuror Gheorghe Toda va răspunde întrebărilor venite din partea invitaţilor de la diferite instituţii, precum şi la întrebările ziariştilor. Totodată, vom dezvolta subiectele de interes pentru opinia publică”, mai precizează procurorul Dorel Moţiu.
Adjunct la PCA Oradea
Tot începând cu data de 1 iulie a fost numit în funcţia de procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea procurorul Aurel Mascaş.

Procurorul va deţine această funcţie pentru o perioadă de trei ani. Aurel Mascaş a mai ocupat postul de procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, iar în anul 2005 a fost contracandidatul lui Valentin Mirişan pentru postul de procuror general al PCA Oradea. Printre cazurile importante instrumentate de el se numără „Benzină pentru avion”, în care era vizat Mircea Pocşe, partenerul de afaceri al lui Adrian Tărău.

Anghel Georgiana



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor