Sufocaţi de giratorii

10Comentarii
Sufocaţi de giratorii
DEVA – Construite pe bani publici, numărul mare de giratorii din Deva şi utilitatea unora dintre acestea este o problemă care încă mai naşte controverse.

Deşi unele dintre ele nu au fost încă finalizate iar la celelalte nu au fost demarate lucrările, Hunedoara Expres a încercat să afle părerile unor deveni despre cât de necesare sunt aceste sensuri giratorii. Dacă privind amplasarea sau necesitatea unora dintre giratorii părerile sunt împărţite, când vine vorba despre numărul acestora din cei 30 de hunedoreni intervievaţi toţi se declară nemulţumiţi.
Unele giratorii încurcă şi mai mult circulaţia


Cătălin Napău
Acest giratoriu de la IPH nu are nici un sens. Dacă ai o viteză mai mare de 30 km/h rişti să te urci cu maşina pe bordură. Este prea îngust şi datorită acestui fapt nu are loc o fluidizare mai bună a circulaţie. Giratoriul de la Uzo Balcan are cea mai proastă amplasare dintre toate giratoriile din oraş. Este în pantă şi efectiv cel care vine de jos trebuie să oprească, pentru a da prioritate celui care este în sensul giratoriu. Cel de la Lido este foarte bun. Oricum nu trebuiau pentru un oraş ca Deva atâtea giratorii.


Nicolae Dărăştean
Cred că acest giratoriu de la IPH este bine venit. Dacă erau şi mai multe benzi era perfect. Nu înţeleg însă de ce a mai fost lăsată parcarea din faţa IPH-uli. Dacă unele dintre giratorii erau necesare totuşi s-a exagerat cu numărul acestora.

 

Iosif Rist
Giratoriul de la IPH a fost gândit prost şi oricum nu-şi are rostul. Nu era necesar pentru un oraş ca Deva atâtea giratorii.


Remus Murari
Giratoriul de la IPH este binevenit, doar că banda de circulaţie este prea îngustă. Nu era necesar cel din Bălcescu de la Uzo Balcan. Pentru Deva nouă giratorii sunt prea multe.

 

Iulian Stroia



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor