Summitul NATO, amenintat de anarhisti

8Comentarii
Summitul NATO, amenintat de anarhisti
Summitul NATO, care va avea loc la începutul lunii viitoare la Bucureşti, este ameninţat de anarhişti. Pe mai multe site-uri de Internet a fost postat un apel de convocare la proteste, faţă de summitul desfăşurat între 2 şi 4 aprilie.

Manifestanţii vor pleca de la Berlin, în 31 martie, pe traseul Dresda – Budapesta – Bucureşti. Pe site-ul contra-doxa.com sunt indicate trei obiective: Casa Poporului, Casa NATO şi Baza aeriană Mihail Kogâlniceanu de lângă Constanţa.

Anarhiştii descriu forţele de ordine din ţara noastră care ar putea interveni în cazul unei manifestaţii, precum şi armele care sunt în dotarea Poliţiei Române. De asemenea, sunt postate şi traduceri în limba engleză ale unor expresii româneşti, cum ar fi „vine poliţia”, „atacă poliţia”, „nu sunt vinovat” sau „vreau să-mi sun avocatul”.

Reprezentanţii Serviciului Român de Informaţii au declarat pentru Ziua că monitorizează atent paginile de internet pe care au fost postate respectivele informaţii. SRI spune că, până în prezent, nu există elemente care să conducă la ridicarea nivelului de alertă teroristă de la culoarea albastră – precaut – la culoarea galbenă – adică moderat.

SRI nu exclude însă posibilitatea ca nivelul de alertă teroristă să fie modificat în perioada următoare. La rândul lor, surse din cadrul Comandamentului Naţional pentru Securitatea Summit-ului NATO le-au precizat jurnaliştilor că forţele de ordine sunt pregătite să riposteze ferm împotriva oricăror mişcări de protest.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor