Sunt bani pentru blocurile operatorii!

Sunt bani pentru blocurile operatorii!
Două dintre cele şase proiecte acceptate spre finanţare de Programului de Cooperare Transfrontalieră România – Ungaria(HU-RO) au ca obiect amenajarea şi dotarea de blocuri operatorii în incinta Spitalului Municipal Gavril Curteanu şi la Spitalul Judetean.

„Reabilitarea şi dotarea cu echipamente medicale de înaltă performanţă a blocurilor operatorii de la Spitalul Municipal Dr. Gavril Curteanu – Oradea în vederea îmbunătăţirii calităţii serviciilor medicale” (Blocuri operatorii Spitalul Municipal)” este numele sub care s-a depus cererea de finanţare, în parteneriat cu Clinica din Debrecen. În cadrul proiectului, municipalitatea orădeană şi Municipalul vizează: un bloc operator compus din sala operaţii ortopedie, trei săli operaţii generale, spaţiile gospodăreşti aferente, spaţiile de control şi filtrare accese precum şi spaţiile tehnice pentru instalaţiile aferente blocului operator. Partenerul maghiar se mulţumeşte cu achiziţia de echipamente medicale. Un scop asumat al proiectului este implementarea diferitelor „activităţi menite să faciliteze transferul de know-how în domeniu între Oradea şi Debrecen”, se arată într-un comunicat al Primăriei.

Perioada implementare a acestui proiect este 1 august 2012 – max. 31.07.2014.

La Spitalul Judetean

„Dotarea cu echipamente medicale de înaltă performanţă a blocurilor operatorii de la Spitalul Judeţean în vederea îmbunătăţirii calităţii serviciilor medicale” (Blocuri operatorii Spitalul Judetean)” este numele sub care s-a depus cererea de finanţare pentru Spitalul Judeţean, care ar ca partener Universitatea din Debrecen.

Pentru partea orădeană, obiectivul principal este realizarea blocului operator. Aceasta presupune aducerea spaţiilor rezevrate investiţiei la standardele şi normativele în vigoare, creearea fluxurilor pentru medici, personal şi pacienţi. Blocul operator cuprinde sălile de operaţii – sală pregătire medici, spălător şi pregătire instrumente, săli preoperator şi postoperator pacient, o sală de operaţii urgente, o sală operaţie chirurgie plastică şi reparatorie, o sală neurochirurgie şi oftalmologie, o sală chirurgie generală I şi II, sală de operaţie ORL şi BMF şi o sală de operaţii ortopedie. Mai sunt cuprinse în investiţie filtrele sanitare – vestiar negru cu grup sanitar pentru personal separat pe sexe, vestiar alb pentru personal separat pe sexe şi încăperi pentru rufe curate, rufe murdare, boxe curăţenie şi camere personal. Proiectul cuprinde modernizarea secţiei de gastroenterologie şi dotarea cu echipament.

De partea maghiară, este prevăzută dotarea cu set neuronavigator a Universitatii Debrecen şi crearea de protocoale comune în domeniul chirurgiei între Spitalul Judetean Bihor şi Clinica din Debrecen.

Colaborare online

Alte obiective sunt crearea unei secţiuni comune româno-maghiare în cadrul website-ului www.oradea.ro în care va fi prezentată evoluţia proiectului, realizarea unui studiu comparativ sectorial în euro-regiunea Bihor – Hajdu-Bihar privind situaţia şi necesarul de infrastructură medicală, realizarea unui sistem de telemedicină pentru promovarea de soluţii comune (Oradea-Debrecen) în domeniul chirurgiei, organizarea a două intervenţii chirurgicale cu echipe mixte româno-maghiare. Valoarea totală estimată a proiectului este de 2.149.144,50 Euro cu TVA.

 

 

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !