Sunt neînvinşi de patru luni

Sunt neînvinşi de patru luni
RESITA – FC Bihor are ocazia să aducă la zero pasivul din clasamentul adevărului, după confruntarea cu FCM Reşiţa, meciul fiind programat sâmbătă de la ora 14, în direct la N24. Ar fi trei puncte care ar feri gruparea orădeană de emoţii, în perspectiva confruntărilor de pe teren propriu cu echipe precum CSM Râmnicu Vâlcea sau Gaz Metan Mediaş.

Păţiţi la Caracal, unde au fost înfrânţi de „lanterna roşie” cu 3-1, fotbaliştii bihoreni nu trebuie să se considere dinainte învingători, ci să lupte cu ambiţie şi dăruire pentru victorie. De la confruntarea cu Caracalul, din 21 noiembrie 2007, datează şi ultima înfrângere a echipei noastre.

FC Bihor este neînvinsă în acest debut de retur, în care a adunat cinci puncte dintr-o victorie şi două egaluri. De partea cealaltă, Reşiţa a bifat trei înfrângeri şi vizează relansarea tocmai în confruntarea cu echipa pregătită de Gheorghe Silaghi. „Nu avem altă variantă decât victoria. Trebuie să învingem FC Bihor şi să oprim căderea echipei”, spune Petru Tincul, directorul executiv al FCMR. Din cauza lipsei banilor, bănăţenii nu au reuşit să-şi completeze lotul, cu toate că în vizor au avut 11 jucători de la echipele din judeţ.

S-au schimbat arbitrii

Comisia Centrală a Arbitrilor a delegat brigada formată din Constantin Făniţă (Timişoara) – Dragoş Iliescu (Craiova) şi Emil Cristea (Arad) să conducă partida de la Reşiţa. Ieri, trioul delegat iniţial a fost înlocuit cu o brigadă feminină, formată din Cristina Dorcioman (Câmpulung) – Monica Rigo (Cluj) şi Elena Muşetoiu (Câmpulung). Observatorul FRF a rămas acelaşi, sătmăreanul Ştefan Szilaghi. „Nu ştiu de ce s-a schimbat brigada de arbitri. Să sperăm că nu vor fi probleme şi că vor fi nişte adevărate doamne”, a comentat antrenorul Gheorghe Silaghi.

Echipe probabile:

FCM Reşiţa: Iovanovici – Martin, Tânc, E. Miculescu, Cojocaru – Popescu, Borş, Ghiţă, Doană – Ciuciu, Martinescu. Antrenor: Dan Potocianu

FC Bihor: Lipitor – D. Muscă, Gongolea, Ambruş, Cosma – Săndulescu, Mihu, Andor – R. Radu, Lukacs, Ayza. Antrenor: Gheorghe Silaghi.

Teodor Biris



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase