„Suntem aproape la acelaşi nivel”

Liderul PD-L Bihor constată că partidul său şi-a conservat poziţia în Bihor faţă de alegerile locale. Preşedintele PD-L Bihor, Petru Filip (foto), a făcut vineri o analiză a rezultatelor obţinute de către PD-L Bihor la alegerile legislative.

„Ca vot politic, avem cu un procent mai puţin faţă de alegerile locale. Tanda pe manda, suntem aproape la acelaşi nivel”, a declarat Filip, care a observat că PD-L a câştigat voturi în plus pe Oradea, faţă de alegerile locale, pierzând în schimb voturi în judeţ. „Se pare că au fost sincope în ceea ce priveşte implicarea unor primari în campanie. Va trebui să vedem ce s-a întamplat acolo”, a arătat Filip, preşedintele unei organizaţii ce dispune de 31 de primari, adică o treime dintre toţi edilii-şefi bihoreni.

În acelaşi timp, liderul PD-L Bihor s-a arătat convins de faptul că PD-L va guverna de la 1 ianuarie, iar pedeliştii care au pierdut în colegiile în care au candidat îşi vor găsi loc în noile structuri de putere. Altfel spus, Filip le-a promis funcţii colegilor săi de partid

Proaspătul senator de Oradea-Salonta-Ceica şi-a declarat intenţia de a face parte din Comisia de Administraţie Publică a Senatului.

Primărie „teribilistă”

În ceea ce priveşte modul în care parlamentarii PD-L vor susţine proiectele de dezvoltare ale administraţiei orădene şi judeţene, Petru Filip a dat un răspuns sugestiv: „Eu, Bot şi Seremi vom încerca să ne facem treaba şi să susţinem proiectele în care credem”, a spus Filip, proiecte precum extinderea centurii, modernizarea şcolilor şi a spitalelor. În schimb, Filip s-a arătat din start a fi împotriva proiectelor de parcuri industriale promovate de către primarul Bolojan, catalogându-le ca fiind „teribiliste”.

Calin Corpas



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !