„Suntem foarte departe de ei”

De Gavril Nutiu
„Suntem foarte departe de ei”
© FOTO: LPS BIHORUL
Echipa de copii U 12 ani ai CSȘ LPS Bihorul a luat parte la Turneul Hallenmaster.

Conducerea LPS Bihorul a dat curs invitației primite anul trecut de a participa la turneul internațional Hallenmaster U 12, organizat la Traunreut (Landul Bavaria din Germania). În drum spre Germania, echipa orădeană, pregătită de antrenorul Lucian Stance, a vizitat Academia clubului austriac Red Bull Salzburg, susținând două meciuri în compania formațiilor similare ale gazdelor.

Partidele s-au încheiat cu victoriile echipelor austriece: Red Bull Salzburg 1 – CSȘ LPS Bihorul 1 4-0, meci disputat pe teren mare, sintetic, 2×35 de minute, respectiv Red Bull Salzburg 2 – CSȘ LPS Bihorul 2 4-0, o repriză de 35 de minute. De remarcat faptul că Red Bull Salzburg dispune de o academie modernă, punând un accent deosebit pe creșterea copiilor și juniorilor. Echipa austriacă este de altfel câștigătoarea de anul trecut a trofeului Europa Youth League.

Alături de cluburi celebre

A doua zi, lotul orădenilor a efectuat un antrenament comun cu echipa Athletic Salzburg. A urmat deplasarea în Germania, începută cu o vizită la Academia celebrului club Bayern München. Coordonatorul grupelor U 9 ani – U 15 ani, Peter Melingher, i-a dat fotbalului mare pe renumiții Schweinsteiger, Kroos, Alaba și alții.

Tradiționalul turneu Hallenmaster U 12 de la Traunreut a reunit 13 echipe de la cluburi de top din Germania, Anglia, Olanda, Elveția, Austria și România: Bayern München, Manchester United, Ajax Amsterdam, Hertha Berlin, VfB Stuttgart, TSG 1899 Hoffenheim, FC Nürnberg, München 1860, FC Augsburg, Tus Traunreut, Austria Viena, FC Basel și CSȘ LPS Bihorul. S-a jucat în sală, pe teren cu mantinelă și porți de 5×2 metri, cu echipe de 1+4 jucători.

Echipa orădeană a pierdut toate partidele disputate: 0-5 cu Manchester United, 1-2 cu München 1860, 1-4 cu FC Augsburg, 1-2 cu Tus Traureut și 1-6 cu Hertha Berlin. Pe primul loc al grupei s-a situat München 1860, iar turneul a fost câștigat de VfB Stuttgart, care a dispus în finală de Bayern München.

Lipsiți de experiență

Formația noastră a avut handicapul de a fi jucat în premieră în alcătuirea 1+4 și pe un teren mantinelă, cu porți mari.

„Fără a căuta scuze pentru înfrângerile suferite, trebuie să spunem totuși că noi nu am jucat niciodată în asemenea formulă. În România, la această categorie de vârstă, echipele sunt formate din 1+8 jucători. În plus, copiii noștri nu erau familiarizați în niciun fel cu mantinela și cu poarta mare de 5×2 metri, fapt care a dus la primirea unui număr mare de goluri. Băieții au avut și emoții enorme, fiind copleșiți de renumele echipelor adverse. Am remarcat că înaintea meciului cu Manchester United, mulți dintre ei erau albi ca varul”, a explicat antrenorul Lucian Stance.

Lotul CSȘ LPS Bihorul U 12 deplasat în Germania a cuprins jucătorii: Matei Popa, Casian Dumea, Darius Pereș, Raul Antoci, Patrik Bundea, Andrei Naghi, Denis Cociuba, David Mărcuțiu, Mario Herlaș, Rareș Ciuclea, David Maghiar, Zempleny Robert, Cătălin Romocean, Rareș Catrișcău, Mihnea Moș, Antonio Zghibolț, Alex Bocuț, Raul Haiduc, Marian Secară, Halász Balázs, Dominique Călinescu, Patrik Antoci, Alexandru Matei.

Delegația orădeană a fost însoțită în acest turneu de Daniel Lungu (fost sportiv al LPS Bihorul) și Ottmar Schreiber.

„Mulțumim domnilor Daniel Lungu și Ottmar Schreiber, cei care au făcut posibilă acesată experiență fotbalistică internațională inedită pentru clubul nostru”, a afirmat Lucian Stance.

Condiții impecabile de pregătire

Antrenorul Lucian Stance a remarcat condiția fizică foarte bună a echipelor adverse și accentul pus pe jocul fizic, în forță și viteză.

„Aceste cluburi dispun de o bază imensă de selecție, adunând și selectând copii din regiuni vaste. Echipele lor juvenile joacă împreună de la vârsta de șase ani, participă la foarte multe turnee internaționale și acumulează astfel o experiență semnificativă. Accentul este pus pe forță și viteză, cu o discilpină tactică extremă. Copii noștri au suferit din punct de vedere fizic, nefiind obișnuiți cu ritmul de joc continuu, datorită mantinelei”, a explicat tehnicianul orădean.

Lucian Stance a remarcat și condițiile oferite copiilor și juniorilor de la academiile vizitate.

„Condițiile de pregătire și antrenament ale acelor academii sunt greu de descris pentru noi. Pe lângă dotarea impecabilă cu terenuri, clădiri și toate facilitățile necesare, trebuie subliniată și asistența medicală permanentă acordată copiilor. Fiecare dintre ei beneficiază de medicamentație și alimentație individualizată, în funcție de necesitățile fiecăruia. Trebuie să recunosc că fotbalul românesc, chiar și la acest nivel, este foarte departe de ei, la cincizeci sau pate chiar o sută de ani distanță. Ne sunt superiori din toate punctele de vedere”, a declarat antrenorul Lucian Stance.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !