„Suntem o mașină fără trei roți”

De Gavril Nutiu
3Comentarii
„Suntem o mașină fără trei roți”
CSM CSU Oradea primește miercuri vizita echipei Sakarya BSB, în FIBA Europe Cup.

Campioana în exercițiu a României, CSM CSU, a avut un debut nefast de sezon, câștigând doar două din cele nouă meciuri oficiale pe care le-a disputat până acum. Antrenorul Cristian Achim afirmă că faptul se datorează absenței celor trei jucători pe care echipa nu s-a mai putut baza, față de formula preconizată înainte de startul ediției.

„Ne lipsesc trei jucători de bază – Barnette, Denison și Nicolescu, dintre care unul nici nu va mai reveni (Barnette – n.r.). Toți aceștia au aceleași caracteristici, sunt foarte atletici, foarte buni apărători și foarte buni la recuperare. Acum nu-i mai avem și nici nu putem să-i înlocuim cu alții. Este ca și cum am fi o mașină căreia îi lipsesc trei roți. Degeaba avem volan, o roată sau schimbătorul de viteze, mașina tot nu poate să meargă mai departe. Noi pierdem meciurile exact pe aceste criterii – atletic, de recuperare și de apărare. Acum ne-a revenit unul dintre cei trei jucători, Denison și sperăm că lucrurile vor merge mai bine”, ne-a declarat antrenorul CSM CSU.

Întrebat ce e de făcut în această situație, tehnicianul afirmă că echipa va încerca să obțină cât mai mult posibil până la recuperarea lui Bobe Nicolescu. „Vom suferi groaznic până la revenirea lui Bobe, care este prima noastră opțiune la jucătorul under 23. Vorbim despre căpitanul echipei naționale a României. Practic, suntem legați de mâini și de picioare și nu prea avem soluții. Eu nu sunt Dumnezeu ca să-i fac pe Pasalic sau Ginyard jucători care să aibă zece recuperări, așa cum făcea Barnette, nu pot să le lungesc mâinile sau picioarele”, a spus Achim. Antrenorul compară situația în care se află actualmente echipa cu cea din sezonul 2014/2015, când formația s-a confruntat cu un adevărat val de accidentări.

Referitor la meciul cu Sakarya BSB, Cristian Achim nu s-a arătat prea optimst. „Nu mai așteptăm nimic acum, așteptăm să vedem ce se va întâmpla. Absolut tot ceea ce se întâmplă este din cauza acelor trei accidentări. La startul sezonului am crezut că avem cea mai bună echipă, dar apoi ne-am trezit cu această situație, în care nimic nu funcționează”, a conchis antrenorul orădean.

Meciul CSM CSU Oradea – Sakarya BSB are loc la Arena „Antonio Alexe”, cu începere de la ora 19:00.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor