Echipa de baschet masculin CSM Oradea îşi restructurează lotul în vederea dificilului sezon care urmează. După legitimarea lui Titus Nicoară şi Sean Denison, conducerea clubului a achiziţionat recent alţi doi jucători: Daniel Tudosă, de la BC Timişoara şi Vujadin Subotic, de la AEK Larnaca.
Daniel Tudosă (26 de ani, 1,81 metri) joacă pe postul de fundaş, putând fi o soluţie pentru substituirea lui Franklin sau Dillon. A evoluat de-a lungul carierei la Dinamo, CSM Bucureşti şi BC Timişoara. A câştigat Cupa României în 2010 cu Elba (actuala BC) Timişoara. Vujadin Subotic (32 de ani, 1,98 metri) este născut la Kotor (Muntenegru) şi a câştigat campionatul Ciprului în sezonul trecut cu AEK Larnaca. Joacă pe poziţiile 3-2, fiind un jucător polivalent, care a evoluat de-a lungul carierei şi pe poziţia 1. A mai jucat la Buducnost Podgorica, Alba Berlin, New Yorker Phantoms Braunschweig, Steaua Roşie Belgrad, Olimpia Ljubljana, OKK Belgrad, AEL Limasol şi AEK Larnaca. În sezonul precedent a avut cifre statistice remarcabile: medii de meci de 11,3 puncte marcate, 4,8 recuperări, procentaje de 49% la două puncte, 30% la trei puncte, 72% la linia de pedeapsă şi coefient de eficienţă 7. „Subotic şi Denison sunt jucătorii cu cele mai impresionante CV-uri din istoria echipei noastre. Sunt baschetbalişti experimentaţi şi valoroşi, care vor contribui la ridicarea nivelului echipei noastre”, ne-a declarat managerul CSM Oradea, Şerban Sere.
O etapă nouă
CSM Oradea este de asemenea foarte aproape de prelungirea contractelor cu Zarko Comagic şi Rareş Paşca. Există însă noutăţi semnificative la capitolul plecări. Echipa noastră se desparte de Nemanja Maric, Milos Pesic, Ivan Stefanovic, Sasha Topcov, Silviu Lupusavei, cărora li se vor adăuga după toate probabilităţile Lázár László şi Török Rollánd. „Este o despărţire dureroasă, a fost o decizie grea pentru noi. Dorim să le mulţumim tuturor acestor jucători, care şi-au adus o contribuţie substanţială la rezultatele echipei noastre. Le dorim tuturor mult succes în continuare. Se încheie o etapă în viaţa echipei noastre cu această generaţie de jucători. Urmează o etapă nouă, în care vom juca în cupele europene, fapt care ne obligă să ne întărim lotul. Ne obligă de fapt spiritul echipei, al suporterilor noştri, al baschetului orădean, al fenomenului care s-a creat în oraşul nostru. Ne străduim să transferăm jucători de valoare, care să ne întărească lotul. Doresc să mulţumesc de asemenea primăriei şi sponsorilor noştri, care ne-au oferit posibilitatea de a face astfel de transferuri”, a afirmat Şerban Sere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!