Supă de pui cu viermi

8Comentarii
Supă de pui cu viermi
ORADEA – Mare atenţie la carnea de pui pe care o cumpăraţi. Studiaţi cu atenţie termenul de garanţie al produsului şi, mai ales, nu aruncaţi ambalajul şi nici bonul de casă care dovedeşte de unde aţi cumpărat produsul.

Dacă aveţi dubii în legătură cu produsul puteţi să vă prezentaţi cu el la cel mai apropiat laborator sanitar-veterinar. Există în toate pieţele agroalimentare mai mari.

Două studente la o facultate din Oradea, care locuiesc cu chirie în oraş, s-au hotărât să facă o supă de pui. Au cumpărat un pui de la un magazin din Zona de vest şi nu mică le-a fost mirarea când în oala cu supă au văzut 4-5 viermi de circa 1 mm, în timp ce supa fierbea. Fetele s-au împacintat şi au aruncat supa. O pierdere de 15 lei.

La câteva zile le-a prins iar dorul de supă. De data aceasta au cumpărat un pui congelat de la un magazin din zona Pieţei Rogerius. Aceeaşi poveste. Viermii pluteau iar în oala cu supă. Altă pagubă de 15 lei.

 

Pe drumuri

 

La gândul că şi alte persoane ar putea păţi ca ele, studentele au încercat să ia măsuri. primul drum l-au făcut la OJPC Bihor, dar de aici au fost trimise la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA). Auzind că sediul direcţiei este în Oncea, fetele au încercat să facă o reclamaţie telefonic, dar li s-a răspuns că reclamaţia trebuie depusă în scris. Neştiind ce să mai facă, fetele au apelat la site-ul Jurnalului bihorean: www.bihon.ro.

Am luat legătura cu OJPC Bihor şi ni s-a răspuns că într-adevăr cele două studente au fost la oficiu, dar au fost îndrumate către DSVSA. „Noi nu refuzăm nici o reclamaţie din partea consumatorilor, dar  de reclamaţiile de acest gen se ocupă DSVSA. Dacă fetele ar fi insistat reclamaţia ar fi putut fi depusă la noi. Oricum o transmiteam noi la DSVSA şi împreună cu ei am fi  mers în control”, ni s-a transmis de la OJPC Bihor.

Am prezentat reclamaţiile celor de la DSVSA Bihor. Aceştia au intreprins un control inopinat la unul dintre magazinele de unde provenea carnea şi ne-au prezentat rezultatele. „Am fost la magazinul respectiv şi nu am găsit nimic deosebit. Dacă vreo persoană se mai întâlneşte cu semenea situaţie ar fi bine să se asigure dacă viermii provin din hrana de origine animală sau vegetală. Primul lucru pe care trebuie să-l facă este să aducă produsul cu probleme la cel mai apropiat laborator sanitar-veterinar. Asta cât mai repede, altfel după câteva zile nu se mai poate constata nimici. În toate pieţele mari există astfel de laboratoare”, ne-a informat Sorin Marian, de la DSVSA Bihor.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor