„Supărat sunt, Doamne, supărat…”

2Comentarii
„Supărat sunt, Doamne, supărat…”
Canicula din această vară face ravagii şi în mediul politic bihorean. Mihai Bar, liderul PSD Bihor, dă semne că suferă de mania persecuţiei! În conferinţa de presă de joi, social-democratul s-a plâns că de multe ori cotidianul nostru nu-i alocă spaţiul pe care l-ar merita.

Bar consideră că se acordă o prea mare atenţie faptelor întreprinse de liderii locali sau judeţeni, în timp ce Opoziţia este tratată cu indiferenţă. Ironizând denumirea de baroni locali, pe care pesediştii şi-au căpătat-o în timpul Guvernului Năstase, Mihai Bar a susţinut că aceştia trebuie altfel trataţi, pe spaţii largi.

Pesedistul nu a ezitat să critice şi săptămânalul Gazeta de Oradea, care a îndrăznit să publice în ultimul său număr un articol pe care el l-a considerat prea ofensiv la adresa partidului pe care îl păstoreşte. Deşi supărat şi frustrat, preşedintele social-democraţilor bihoreni este hotărât să nu cedeze în faţa presiunii la care îşi închipuie că este supus din partea mass-media.

Tăcutul

Alexandru Retegan, preşedinte executiv al PSD Bihor, a tăcut pe aproape tot parcursul conferinţei de presă de joi a partidului. El l-a lăsat să se desfăşoare pe şeful Mihai Bar. În unica sa intervenţie, Retegan nu a făcut decât să-şi aprobe şeful, Retegan simţindu-se şi el persecutat de mass-media. Altfel, Retegan e tot mai contestat în interiorul partidului pentru lipsa sa de implicare în treburile organizaţiei…

Viorica Borz, Călin Corpaş



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor