Super-amendă pentru hrănirea pisicilor sau a porumbeilor

De Cristina Ghilea
Reactualizat la:
67Comentarii
Super-amendă pentru hrănirea pisicilor sau a porumbeilor
Regulamentul care introduce penalități va fi dezbătut public pe 26 iulie, în Sala Mare a Primăriei.

Așa-numitul „Regulament pentru administrarea și întreținerea spațiilor verzi publice situate în intravilan, măsuri și reguli specifice pentru protecția mediului în Municipiul Oradea” a fost publicat, marți, pe site-ul Primăriei Oradea și va fi dezbătut în ședință publică 26 iulie, de la ora 17:00.

Regulamentul conține obligațiile generale legate de întreținerea spațiilor verzi, atât cele care țin de domeniul public cât și cele care ar urma să le fie predate, în administrare, asociațiilor de proprietari.

Regulamentul vehiculează principii generale „de bine”: „Obiectivele pe care trebuie să le atingă prestarea activităților privind întreținerea, amenajarea, conservarea, protejarea și extinderea fondului vegetal din spațiile verzi publice din intravilanul Municipiului Oradea sunt următoarele: îmbunătățirea calității mediului de viață; promovarea calității și eficienței activităților de întreținere și amenajare spații verzi; protejarea zonelor verzi, a domeniului public și punerea în valoare a acestora, protecția mediului înconjurător, cu evidențierea măsurilor de protecție a mediului pe etape de dezvoltare, în concordanță cu programul de adaptare la normele Uniunii Europene”.

Nu, zarzavaturilor!

Capitolul IV se referă la obligațiile și contravențiile „în domeniul protejării și conservării spațiilor verzi publice”.
Prima dintre ele este ca orădenii „să nu folosească spațiile verzi pentru grădini de zarzavat”. Amenda pentru asta e cuprinsă între 500 și 1.000 de lei pentru persoanele fizice și între 1.000 și 2.500 de lei în cazul persoanelor juridice.

O altă prevedere se referă la faptul că orădenii sunt obligați „să nu amenajeze fără autorizație, avize sau alte documente emise de Primăria Municipiului Oradea, parcări prin acoperirea cu beton, dale, pietriș, sau orice alt material, precum și să nu abandoneze, staționeze, parcheze sau să repare vehicule de orice fel în parcuri, scuaruri și zone verzi”. Prevederea li se aplică inclusiv celor care și-au transformat gazonul din fața caselor în parcări pe automobile – situația e des întâlnită pe străzile Meșteșugarilor, Horea sau la intrarea pe strada Gheorghe Doja.

Alte interdicții

Articolul 44 prevede mai multe interdicții ferme, între care: „spălarea covoarelor, maşinilor sau a altor obiecte pe partea carosabilă, pe trotuare, în parcuri, pe malurile apelor și în alte locuri care nu sunt amenajate în acest sens; efectuarea reparațiilor la autovehicule, reparații care produc disconfortul cetățenilor” sau „amplasarea de rastele sau improvizații pentru uscarea rufelor pe domeniul public”.

Ultima dintre interdicții este „hrănirea animalelor fără stăpân și a păsărilor (de exemplu, pisici sau porumbei) pe domeniul public al Municipiului Oradea”.

Nerespectarea prevederilor art. 44 se pedepsește cu amendă cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei pentru persoane fizice și între 1.500 și 2.500 de lei pentru persoane juridice.

În final, regulamentul prevede și posibilitatea de „a achita jumătate din minimul amenzii prevăzute în termen de cel mult 48 de ore de la data comunicării procesului-verbal, agentul constatator fiind obligat să facă această mențiune expresă în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției”.



67Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor