Super-pârtii şi la Bubeşti

1Comentariu
S-au făcut demersuri importante pentru un viitor complex de schi între Bubesti şi Poiana Vartop, la jumătatea distanţei dintre pârtiile de la Vârtop şi centrul localităţii Arieseni.

Consiliul Judeţean Alba a aprobat în vară PUZ pentru realizarea domeniului schiabil şi turistic situat între vârful Piatra Grăitoare (1.640  metri) şi Pasul Vârtop (1.120 metri ).

Complexul de 21 de pârtii interconectate, în lungime totală de 15,4 km, va fi dotat cu teleschi, telescaun, telecabină şi cartele automate de acces. Un lac de acumulare pentru instalaţia de producere a zăpezii artificiale, cu un volum de 100.000 de metri cubi, se va face lângă staţia telecabinei (1.630 metri altitudine). Vara, lacul va fi dotat cu echipamente de agrement şi va avea şi rol de sursă de apă pentru stingerea eventualelor incendii la restaurantul montan şi cabana-bar din apropiere.

Proiectul va fi atractiv iarna dat şi vara. „Am preluat în proiect modele ale unor pârtii din Austria. Sper să iasă ceva frumos”, a declarat arhitectul proiectului, Marius Barbieri.

Pentru a putea începe lucrul, SC Mitcris Turism Plus – Oradea trebuie să obţină acordul statului pentru a scoate 58 ha de pădure din circuitul forestier spre defrişare. Costul investiţiei se ridică la 20 de milioane de euro.
„Încă lucrăm la documentaţia pentru autorizaţia de construcţie. Iniţial speram să inaugurăm în decembrie 2011 dar acum e greu de estimat”, ne-a precizat Sorin Hălmăgean, co-acţionar la Mitcris.

C.H.

Toate tunurile (de zăpadă) pe Arieşeni

Toate tunurile (de zăpadă) pe Arieşeni

Taguri: , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor