Super-show de câini frontierişti în Cetate

4Comentarii
Super-show de câini frontierişti în Cetate
Oradea reuneşte de miercuri şi până duminică 50 de frontierişti din 17 state europene, care vor participa, alături de câinii de serviciu, la o demonstraţie publica privind cooperarea în cadrul operaţiunilor comune FRONTEX. VIDEO  Forum

Evenimentul „European Dog Handlers’ Show” va avea loc sâmbătă 30 august, intre orele 16:00 – 20:30, pe terenul din Şanţul Cetăţii Oradea, fiind organizat de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF), sub coordonarea Agenţiei Europene FRONTEX, prin proiectul european „Elaborarea standardelor de pregătire a câinilor şi conductorilor de serviciu din UE”.

„În toată perioada în care se vor afla la Oradea, poliţiştii de frontieră europeni, printre care şi patru din cadrul IGPF, vor participa la activităţi de pregătire susţinute de experţi FRONTEX. De asemenea se va prezenta proiectul manualului «Standardele comune de pregătire pentru conductori câini/câini de serviciu» – document la care au lucrat, timp de un an, experţi din toate statele membre UE.”, mai informează ofiţerul de presă al DPF Oradea, comisar Mircea Chiorean.

Iar vineri de la ora 10, Sala Mare „Traian Moşoiu” a Primăriei Oradea va găzdui o conferinţă de presă la care reprezentanţii FRONTEX şi ai IGPF vor fi prezenta detalii despre demonstraţia din Şanţul Cetăţii.

Directorul executiv al Agenţiei Europene FRONTEX, mr. Ilkka Laitinen (foto), a transmis deja un mesaj către toţi participanţii la acest eveniment.

Câinii IGPF sunt dresaţi special pentru depistarea drogurilor, substanţelor explozibile sau toxice, precum şi pentru urmărirea şi imobilizarea suspecţilor.

Cristian Horgos



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor