Supercupa Dinamo – Rapid incepe la 21:30

Presedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat luni ca Supercupa Romaniei, Dinamo-Rapid, a fost decalata cu 45 de minute, urmand sa inceapa la ora 21:30 si nu la 20:45, asa cum era programat initial.

“Partida se va juca la 21:30 si nu la 20:45 asa cum era initial. Am vorbit cu Mircea Sandu si mi-a spus ca va decala ora de incepere. Supercupa va incepe de la 21:30”, a declarat, la sportro, Dumitru Dragomir.

Supercupa Romaniei se va disputa miercuri seara de la ora 21:30 intre campioana Romaniei, Dinamo Bucuresti, si detinatoarea Cupei Romaniei, Rapid Bucuresti, urmand sa fie arbitrata de Istvan Kovacs.

Oficialul Ligii a mai precizat ca nu se pune problema ca debutul sezonului 2007/2008 sa fie amanat din cauza caldurii deoarece este imposibil din punct de vedere organizatoric. “Campionatul nu se poate amana. FRF a facut programul. Am discutat cu Mircea Sandu si am gasit o singura solutie. Am decalat jocurile de la ora 18:00, la ora 19:00. Daca ar fi dupa mine, as amana cu trei saptamani, dar nu se poate. Daca in America de Nord s-a jucat la 50 de grade Celsius, in America de Sud la 40 de grade, atunci putem juca si noi la 30. Oricum, doar o echipa va juca de la ora 19:00, in timp ce restul vor juca dupa 20:30”, a incheiat Dragomir.

Sezonul 2007/2008 al Ligii 1 va debuta vineri de la ora 19:00, cu partida FC Vaslui – UTA Arad, putand fi urmarita, in direct, pe Telesport.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase